Strada Brăilei, în plină transformare. Continuă lucrările de reabilitare a celei mai importante artere a orașului

0
385

Amplele lucrări de reabilitare a străzii Brăilei, care presupun repararea trotuarelor, a locurilor de parcare și a carosabilului, sunt în plină desfășurare. Pentru prima dată, pentru stațiile de autobuz, municipalitatea a prevăzut turnarea unui strat consistent de beton rutier (un material mai dur), mult mai durabil față de stratul normal de asfalt. Măsura a fost luată pentru a se evita ”pe viitor formarea acelor denivelări care acum dau bătăi de cap șoferilor. Este una dintre cele mai circulate artere din oraș și ne dorim să arate bine”, explică primarul Ionuț Pucheanu, care precizează că ”marcajele rutiere pe care le vom face la finalizarea lucrărilor vor fi dintr-un material cauciucat care prezintă o rezistență mult mai mare”.

Reamintim că Primăria va investi peste 22 de milioane de lei pentru reabilitarea străzii Brăilei, a trotuarelor, a parcărilor aferente și pentru reamenajarea spațiilor verzi.

Municipalitatea are în derulare investiții majore (modernizarea centrului orașului – pentru prima dată pus în valoare, restructurarea urbană din zona CNMK, modernizarea mai multor străzi etc), dar și numeroase lucrări dedicate reabilitării infrastructurii de cartier – un program amplu de refacere a străzilor și trotuarelor din cartiere, demarat la inițiativa primarului Ionuț Pucheanu.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 × 1 =