Potrivit directoarei Spitalului Județean Galați, Alina Valentina Dobrea, stocurile de materiale de protecție pentru medicii Spitalului Județean Galați sunt suficiente pentru cel puțin o săptămână, dar sunt multe produse comandate care urmează să fie livrate în următoarele zile și chiar dacă anumite secții nu dispun de toate materialele necesare, în caz de urgență, ele vor fi aprovizionate de la alte secții. Astfel, de pildă, dacă în Blocul Operator ar ajunge un pacient suspect sau infectat cu COVID 19, medicii care ar urma să opereze ar putea primi, la nevoie (conform metodologiei unitare de intervenție, stabilită la nivel național) măștile speciale tip FFP2 și FFP 3 de la UPU care are astăzi, în dotare, 300 de astfel de măști. De asemenea, tot UPU a primit, de ieri, de la ISU (care aprovizionează UPU-urile din țară, conform deciziei secretarului de stat Raed Arafat) 50 de combinezoane, urmând ca săptămâna viitoare să-i fie livrate alte 50-100 de combinezoane, folosite, conform normelor și procedurilor convenite la nivel național, la transportarea sau în tratarea pacienților pozitivi COVID 19 care nu au măști de oxigen pe față.
Cât privește comenzile și livrările de materiale de protecție pentru Spitalul Județean, comenzile au început să fie făcute de la mijlocul lunii trecute, spune conducerea, însă furnizorii nu au putut respecta livrările, pe fondul crizei mondiale, mai precizează conducerea Spitalului Județean. Astfel, au fost comandate 286.500 de mănuși de examinare, iar din ele mai sunt încă de livrat 150.000 bucăți. Din 119.000 de măști chirurgicale de unică folosință mai sunt de livrat 76.000, din care, în această după amiază s-au primit 950. De asemenea, furnizorul ar urma să livreze zilele următoare 20.000 de litri de dezinfectant și 3.200 de litri de sprit medicinal. Tot în urma verificărilor punctuale la Blocul Operator, stocurile de astăzi arată că aici se găsesc disponibile 900 de bonete, 800 de botoși, 500 de halate de unică folosință, 2.300 de mănuși chirurgicale, 3.900 de mănuși de examinare și 1.079 de măști chirurgicale de unică folosință.
De asemenea, în ultimele zile, Spitalul Județan Galați a primit și donații, precum, 50 de combinezoane pentru protecție biologică, din partea combinatului siderurgic din Galați (acestea ajungând la Laboratorul Spitalului), cinci mașini de spălat, cu uscare, acestea ajungând pe secțiile Oncologie, ATI, UPU, laborator și Neurologie, unde sunt folosite la spălarea echipamentelor personalului medical (donație de la Solidaritate), dar și alte donații, din partea persoanelor fizice, sau juridice.