Spitalul din Tg. Bujor intră în modernizare cu bani europeni

0
895

Consiliul Județean (CJ) Galațo a lansat proiectul „Creșterea   eficienței   energetice pentru Spitalul Orășenesc Târgu Bujor”. Valoarea proiectului este de 4.848.380 de lei, din care 4.028.582 de lei reprezintă finanţare nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

“Este un proiect amplu de modernizare a principalului corp de clădire al Spitalului de la Târgu Bujor. Aproximativ 60% din activitatea spitalului se desfășoară în acest corp de clădire. Vor fi realizate lucrări de recompartimentare interioară, va fi înlocuită tâmplăria exterioară și interioară, se va schimba acoperișul și va fi modernizat sistemul de climatizare. Mai mult, vor fi instalate panouri fotovoltaice și pompe de căldură, astfel încât o parte din energia necesară funcționării secțiilor medicale să fie asigurată din surse regenerabile. În plus, la Spitalul din Târgu Bujor vor fi montate sisteme inteligente de gestionare și monitorizare a consumului de energie. De asemenea, vor fi reabilitate instalațiile electrice, termice și de distribuție a apei. După finalizarea lucrărilor, Spitalul din Târgu Bujor va putea oferi condiţii mult mai bune pentru bolnavii care se vor trata aici, precum şi pentru medicii care lucrează în acest spital”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

În corpul de clădire care va fi modernizat funcţionează secţia de obstetrică-ginecologie, secţia de neonatologie, secţia de chirurgie generală, blocul operator şi blocul de naşteri. Procedura de achiziție publică pentru desemnarea unui constructor este în faza de evaluare a ofertelor depuse. De serviciile medicale ale Spitalului din Târgu Bujor beneficiază aproximativ 60.000 de oameni din zona respectivă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.