Spiritul civic a scos mai mulți tineri din case, care au ajutat la strângerea unor copaci doborâți de furtună și crengi care blocau trotuare

0
2305

Mai mulți tineri din Galați au dat o lecție importantă de implicare civică. După furtuna și ploaia cu gheață de joi seară, când în numeroase cartiere ale orașului au fost doborâți mai mulți copaci și sute de crengi au fost rupte, ei s-au mobilizat și au ieșit din case pentru a da o mână de ajutor echipelor Gospodarire Urbană și Ecosal, solicitate să intervină prompt în întreg Galațiul, lucru extrem de dificil.

”Ne-am hotărât să ne unim pentru a da o mână de ajutor în teren, echipelor de la Gospodărire Urbană și Ecosal. Am acționat în Micro 39 și Micro 13, cartierele unde furtuna de aseară a produs cele mai multe pagube.
Am eliberat câteva trotuare și am procedat la tăierea copacilor căzuți. Materialul lemnos a fost transportat la depozitul Ecosal, prin cele trei camionete avute la dispoziție.


Este foarte ușor să stăm comozi în case și să așteptăm ca autoritățile să intervină, dar trebuie sa ne gândim că echipele de intervenție acționează începând cu cazurile cele mai urgente.
În acest timp nu ar trebui sa ne împiedice nimic pentru a ne face puțin timp liber să curățăm zona din fata locuinței.
Sperăm ca exemplul nostru să fie urmat și de alți tineri, si nu numai!
Numai prin exemple pozitive putem evolua!”, au scris tinerii pe facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.