Spectacolele RASHŌMON şi MAME, în acest weekend la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”            

0
252

În weekendul 25-26 septembrie 2021, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” poți viziona RASHŌMON, un spectacol exotic construit după nuvelele pline de mister ale dramaturgului japonez Ryūnosuke Akutagawa, și MAME, un spectacol tulburător inspirat din trecutul actorilor din distribuție.

Sâmbătă, 25 septembrie 2021, la ora 19:00, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă spectacolul RASHŌMON după nuvele de Ryūnosuke Akutagawa, în adaptarea și regia lui Cătălin Vasiliu.

O poveste cu iz polițist a cărei acțiune este plasată în Japonia, RASHŌMON spune strania poveste a unei crime și a procesului ce i-a urmat. Un samurai a fost ucis, dar este greu de spus cine e făptașul pentru că nici o mărturie nu seamănă cu cealaltă.

Cine a ucis samuraiul? Să fi fost nefericita lui soție? Să fi fost tâlharul care îi dorea nevasta? Sau, poate, bătrânul care l-a găsit agonizând în pădure?

Elucidarea acestui mister, deși deloc facilă, servește drept pretext pentru o dezbatere interioară mult mai profundă și oricând oportună – în complicatul puzzle de scenarii al vieții, adevărul este relativ, el aparține fiecăruia.

În distribuție: Vlad VASILIU (Bătrânul), Flavia CĂLIN (Soția), Cristian GHEORGHE (Tajomaru), Dan CĂPĂȚÂNĂ (Budistul), Vlad AJDER (Soțul), Elena ANGHEL (Șamanul) și Mihai PĂUN (Hoțul).

Spectacolul regizat de Cătălin Vasiliu a avut premiera în iunie 2021. Decorul și costumele spectaculoase poartă semnătura artistului plastic Daniel Divrician. Muzica originală este creația lui Costas Ivanov. Coregrafia elaborată a fost coordonată de Elena Anghel.

Spectacolul RASHŌMON durează o oră și un sfert și este interzis minorilor cu vârsta sub 14 ani.

Duminică, 26 septembrie 2021, la ora 19:00, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă spectacolul biografic MAME, în regia lui Cristian Ban și scenografia Iuliei Gherghescu.

MAME este o creație colectivă bazată pe amintirile actorilor din distribuție și pe relațiile acestora cu mamele din viața reală.

Patru femei anonime, despre care nimeni nu știa nimic, devin personajele principale în acest spectacol despre memorie, copilărie, bătrânețe și ceea ce ne unește pe toți când auzim sau pronunțăm cuvântul mama.

În distribuție: Svetlana FRIPTU (Mama lui Radu), Radu HORGHIDAN (Radu), Ana Maria CIUCANU (Mama lui Ionuț), Ionuț MOLDOVEANU (Ionuț), Elena ANGHEL (Mama lui Ștefan), Ștefan FORIR (Ștefan), Oana MOGOȘ (Mama lui Răzvan) și Răzvan CLOPOȚEL (Răzvan).

MAME a avut premiera în ianuarie 2020. Spectacolul i-a adus lui Cristian Ban o nominalizare la Premiul UNITER pentru cea mai bună regie la Gala Premiilor UNITER 2021.

Spectacolul dureaază o oră și jumătate și este nerecomandat minorilor cu vârsta sub 12 ani.

Biletele la spectacolele Teatrului Dramatic „Fani Tardini” pot fi cumpărate de pe platforma online bilete.fanitardini.ro sau de la Agenția Teatrală.

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă spectacole în condiții de siguranță sanitară, în conformitate cu reglementările în vigoare: Sala de Spectacole este dezinfectată cu dispozitive certificate DEKRA, gradul de ocupare este de 70% din capacitatea normală, locurile sunt distanțate, iar triajul epidemiologic, purtarea măștii, dezinfectarea mâinilor și păstrarea distanței față de ceilalți sunt obligatorii pentru public și pentru personalul de sală.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

fifteen + 19 =