„Tocmai pentru că acum – poate mai mult decât oricând, avem nevoie de farmecul și de frumusețea poveștilor, Teatrul Gulliver vine cu un pas mai aproape de publicul său atât de drag și aduce sala de spectacole ONLINE. Astfel, începând de mâine, 21 martie, de la ora 11:00, Teatrul Gulliver va difuza în regim de transmisie în direct, pe pagina de Facebook a teatrului (https://www.facebook.com/TeatrulGulliver/) cele mai îndrăgite spectacole”, transmite instituția de cultură, primul teatru din cele trei de stat din Galați care s-a repliat și a găsit o soluție inspirată pentru a menține contactul cu publicul său.
„Începând cu piesa „Ursul păcălit de vulpe”, o experiență scenică încărcată de energie, voie bună și culoare, Gulliver pregătește o selecție de spectacole cu un grad de adresabilitate cât mai amplă, incluzând producții mai noi sau consacrate ale teatrului. Programul cu spectacolele ce urmează a fi difuzate va fi anunțat și disponibil pe pagina de Facebook a teatrului.
Așadar, toți cei care își doresc să rămână conectați la magia poveștilor pot urmări spectacolele GULLIVER online, pe pagina de Facebook a teatrului: https://www.facebook.com/TeatrulGulliver/, la secțiunea Clipuri video, în intervalul programat. Vizionarea este GRATUITĂ.
Totodată, profitând de prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Teatrului pentru Copii și Tineret, Teatrul GULLIVER dorește să reamintească tuturor spectatorilor că teatrul e viu și e aproape de toți cei care îi cunosc și îi împărtășesc emoția, dincolo de orice context sau împrejurare. Așteptăm să ne revedem cât mai curând în sala de spectacole, tărâmul unde magia prinde viață”, transmite Teatrul Guliver.