Soldat “part-time”, o ofertă neapreciată de gălăţeni

0
1165

Din cauza faptului că armata nu mai este obligatorie, ori din cauza valului de pensionări din Armată, sau poate din ambele motive, în acest an, în premieră naţională, MApN a lansat un program de recrutare a rezerviștilor voluntari, o slujbă part-time la stat, care presupune instruiri militare în poligoane, la solicitarea MApN, în perioade limitate. Deși oferta pare bună – îți păstrezi actualul loc de muncă dar mai ai, în plus și un venit lunar sigur, în cea mai mare parte a anului nefăcând nimic – la Galaţi doritorii nu s-au înghesuit, iar data limită până la care se mai pot depune cererile de angajare este 18 august.

Perioada de recrutare a fost demarată la Galaţi pe 10 iulie şi până la începutul acestei săptămâni, pentru cele 23 de locuri de soldat rezervist voluntar alocate Galaţiului s-au înscris doar 68 de candidaţi, însă datele nu sunt finale, pe de o parte, pentru că dosarele mai pot fi depuse până pe 18 august şi pe de altă parte, aplicaţii vor fi declaraţi admişi abia după ce trec examenele psihologic, fizic şi examinarea medicală.

Potrivit legii, candidații pentru postul de rezervist voluntar trebuie să aibă maxim 50 de ani, minim 10 clase, să aibă cetățenie română, domiciliu stabil în România, să nu fi fost condamnat penal şi să nu facă parte din organizații interzise de legislația română sau din culte ori grupări religioase care contravin legii sau ordinii publice. După ce trec probele eliminatorii (examenele psihologic, fizic şi examinarea medicală), cei care nu au mai făcut armata vor urma un curs de instruire militară de 9 săptămâni, iar cei cu armata făcută, de 5 săptămâni. În primul an de contract, voluntarul rezervist este obligat să facă instruire militară doar timp de 4 săptămâni, perioadă în care angajatorul principal are obligația să îi păstreze actualul loc de muncă. Astfel, angajatorul este anunţat de la început că angajatul său a fost înscris şi ca rezervist voluntar, având obligaţia, prin lege, să îşi lase angajatul să plece la instrucţiile militare ori de câte ori va fi cazul (instrucţii anunţate cu cel puţin 30 de zile înainte). Tot prin lege, angajatorul îi va suspenda rezervistului contractul de muncă, iar la întoarcerea acestuia de la instrucţie, angajatorul este obligat să-l reangajeze, deci nu există pericolul pierderii locului principal de muncă.

Totuşi, chiar şi în aceste condiţii şi în contextul salariilor scăzute din Galaţi dar şi a  nivelului ridicat de şomaj, prea puţini gălăţeni au fost interesaţi de oferta MApN. O lipsă de interes care are legătură cu salariul primit pentru un astfel de loc de muncă. Asta, deoarece, câştigurile nu sunt foarte atractive. De pildă, dacă rezervistul nu este apelat deloc într-o lună, el va primi în cont o sumă de minim 70 de lei, iar dacă va merge, într-o lună, la instrucţie, el va fi plătit  ca orice alt militar, primind şi toate sporurile şi indemnizaţiile – de hrană, haine, servicii medicale în caz de nevoie, decontare transport etc. Potrivit legii, în primul din cei patru ani de contract, rezervistul voluntar va avea de muncă doar … o lună (4 săptămâni, câte 5 zile pe săptămână, însă nu în zile consecutive), iar în restul anilor, câte 3 săptămâni! În aceste condiţii, dacă ar lucra o lună de zile consecutive, rezervistul ar putea primi 1.900-2.000 de lei, însă este puţin probabil ca acest lucru să se întâmple. Nu şi imposibil, totuşi, căci un reservist voluntar ar putea fi convocat la o instrucţie în afara graniţelor ţării, caz în care durata serviciului ar putea fi de maxim 6 luni.

Un alt motiv care ar putea fi la baza lipsei de interes al gălăţenilor faţă de un astfel de job este acela că, în cazul în care rezervistul renunţă unilateral la contract, va trebui să achite contravaloarea instrucţiei de care a beneficiat. În plus, este posibil ca gălăţenii să prefere să nu câştige un ban în plus chiar şi dacă nu fac nimic timp de o lună de zile, gândindu-se, poate, că, în cazul izbucnirii unui conflict armat, ar fi obligaţi să meargă la luptă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.