Arhiepiscopul Dunării de Jos, ÎPS Casian Crăciun, a săvârşit astăzi, conform tradiției pe care o respectă anual, rânduiala spălării picioarelor a 12 copii, un obicei păstrat, cu sfinţenie, an de an, amintind de fapta Mântuitorului Iisus Hristos care a spălat picioarele apostolilor.
În prezența a zeci de credincioși, cei 12 copii (orfani sau provenind din familii cu situații financiare delicate), așezați pe scaune, s-au descălțat și au așteptat, cuminți, ritualul. La momentul liturgic cuvenit, IPS Casian a renunțat la podoabele cuvenite rangului, s-a încins cu ştergar, a luat un vas cu apă şi a spălat picioarele a 12 copii, rereditând astfel fapta Mântuitorului Iisus Hristos care a spălat picioarele apostolilor. La finalul ritualului, cei 12 copiii, de la Şcoala nr.20 de din Galaţi, au primit încălţări noi, dar și câte o lumânare aprinsă, înmânată de ÎPS Casian. De altfel, în această perioadă, peste 2.000 de copii nevoiaşi din judeţele Galaţi şi Brăila primesc, din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos daruri constând în îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte de igienă personală și alimente, prin programul social-filantropic „Ne înnoim de Sfintele Paşti“, valoarea totală a ajutoarelor acordate ridicându-se la suma de 140.000 lei.
În cuvântarea rostită la finalul ritualului spălării picioarelor, IPS Casian a vorbit semnificaţia faptei lui Isus. „Înțelesul duhovnicesc al spălării picioarelor este pe de o parte smerenia înălțătoare a Domnului după cum ne arată Sfânta Scriptură, Sfânta Evanghelie şi Domnul Însuşi. Singura ridicare posibilă care nu lezează pe nimeni indiferent cine ar fi el este semerinia care îi dă voie şi celuilalt să se ridice şi cel care ne ridică din căderile păcatelor noastre este Mântuitorul Isus Hristos. Al doilea sens este curățirea și spălarea prin apa sfințită de întinăciunea păcatelor noastre. Al treilea sens este ștergerea păcatelor noastre cu ștergarul dragostei, fiind invitaţi nu numai noi înşine la curăţire de păcate, ci fiind chemaţi să îndemnăm şi să ajutăm şi pe toţi fraţii şi pe toţi semenii noştri cărora chiar să le ştergem păcatele chiar cu ştergarul dragostei uitând ura, violența, răutatea, și așezând în loc dragostea care este forma desăvârșită a mântuirii”, a spus IPS Casian.
Rânduiala spălării picioarelor este respectată cu sfinţenie, an de an, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, obicei păstrat în puţine biserici din ţară. De altfel, păstrarea, la Galați, a acestui obicei a atras, astăzi, la catedrală și un grup de turiști greci cu care arhiepiscopul Dunării de Jos a schimbat câteva cuvinte în elenă.