Chiar dacă unii şoferi au criticat, pe reţelele de socializare, măsurile luate de curând de municipalitate pentru siguranţa pietonilor şi conducătorilor auto, în condiţiile în care numărul accidentelor a explodat în municipiul Galaţi, din cauza indisciplinei în trafic, Primăria nu renunţă la decizia de a introduce sensuri unice pe zeci de străzi ale oraşului şi nici la trecerile de pietoni supraînălţate de pe Faleza Superioară!
„Ne transformăm încet, încet în experţi în trafic, toată lumea ştie ce e mai bine. De orice altceva era nevoie, mai puţin de ce ai făcut în ziua respectivă. S-a tot scris despre numărul mare de accidente ce se întâmplă în zona aceea de străzi. Toată lumea merge pe principiul că nu sunt nici pe departe atât de circulate, cum sunt cele principale, intră fără să se asigure în intersecţii. Este un proiect mai vechi al Primăriei, care şi-a primit toate avizele de la instituţiile care au capacitatea de a opina într-un astfel de proiect.
Legat de opiniile de pe Facebook, cred că este doar o formă ce ţine de obişnuinţă decât de un impact negativ asupra traficului din zonele respective. Atâta timp cât specialiştii şi-au dat avizul şi şi-au dat ok-ul, nu văd de ce ar trebui să retractăm”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.
În ceea ce priveşte trecerile de pietoni supraînălţate de pe Faleza Superioară, edilul a afirmat: „Dacă nu vezi ditamai dâmbul, ca să citez din ceea ce spun nemulţumiţii, cum ai putea vedea un copil, un biciclist? Probleme au fost, în primă fază, şi cu trecerea supraînălţată de la Parcul Viva, acolo unde au dispărut, însă, accidentele. Amintiţi-vă câţi copii, câţi părinţi împreună cu copii, câţi biciclişti au fost luaţi pe capotă tocmai pentru că toată lumea, pe zona aceea de Faleză, găseşte de cuviinţă să tureze motoarele. Siguranţa cetăţenilor municipiului Galaţi, cu siguranţă este cu mult mai importantă decât baia de ulei a unui BMW”.
Primarul Ionuţ Pucheanu a anunţat că, odată cu demararea lucrărilor pentru modernizarea străzii Basarabiei, este posibil ca circulaţia în sens unic pe străzile din zonă, nou introdusă, să fie suspendată. „Să ştiţi de pe acum, nu înseamnă retractare, ci vom ajunge la o formă de suspendare pe perioada cât strada Basarabiei va fi în refacere, pentru că tot traficul de pe Basarabiei ar trebui să fie preluat de aceste străduţe. Încă analizăm cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere posibilitatea suspendării, pe o perioadă de câteva luni, cât se modernizează Basarabiei”.
Amintim că peste 20 de străzi din Galaţi (din arealul Basarabiei – Mihai Bravu – Domnească – Prundului – Traian) au devenit în totalitate sensuri unice ori parţial, datorită unor măsuri luate de autorităţi pentru creşterea siguranţei în trafic.
* Str. Episcop Melchisedec Ștefănescu – tronson cuprins între str. Domnească – str. Traian
* Str. Vasile Alecsandri – tronson cuprins între str. Dr. Alexandru Carnabel – str. Mihai Bravu
* Str. Dimitrie Bolintineanu – tronson cuprins între str. Rizer – str. Domnească
* Str. Elena Doamna – tronsonul cuprins între str. Rizer – str. Științei
* Str. Cezar – tronsonul str. Traian – str. Domnească
* Str. Radu Negru – tronsonul cuprins între str. Traian – str. Domnească
* Str. Bravilor – tronsonul cuprins între str. Alexandru cel Bun – str. Domnească
* Str. Dobrogei – tronson cuprins între Alexandru cel Bun – str. Prundului
* Str. Prundului – tronsonul Str. Domnească – str. Traian
* Str. Mihai Bravu – tronson cuprins între str. Basarabiei – str. Vasile Alecsandri
* Str. Științei – tronson str. Prundului – str. Basarabiei
* Str. Grădina Veche – tronson str. Cezar – str. Basarabiei
* Str. Dr. Carnabel – tronson str. Vasile Alecsandri – str. Basarabiei
* Str. Rizer –pe sensul de mers către str. Prundului.
* Str. Dragoș Vodă – tronson Str. Cezar – str. Elena Doamna
* Str. Miron Costin – tronson str. Prundului – str. Radu Negru
* Str. Alexandru cel Bun – tronson cuprins între str. Prundului – str. Radu Negru.
Pe străzile Lacului, Picturii, Şarpelui, Luceafărului, Gerului, Victor Babeş se circulă cu sens unic şi se montează semne rutiere care implică restricţii de prioritate la intersecţiile cu str. Tudor Vladimirescu şi str. Domnească.
O măsură ce face parte din pachetul stabilit în Comisia Municipală pentru Siguranţa Circulaţiei Rutiere este amenajarea unor treceri de pietoni supraînălţate pe Bulevardul Marea Unire. Ele vor fi amplasate astfel: în dreptul vilelor, în dreptul fostului restaurant ”Pescarul” şi în vecinătatea scărilor monumentale.