Sfinţirea bisericii din Cimitirul ”Eternitatea”

0
347

Marţi, 9 noiembrie, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a sfinţitbiserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Cimitirul ”Eternitatea” din municipiul Galaţi. De astăzi această biserică a primit ca hram cel mai mare praznic al creştinătăţii,  Învierea Domnului. 

În acest an proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca ”Anul comemorativ al celor ador­miți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, biserica „Adormirea Maicii Domnului”şi capela mortuară de la demisolul acesteias-au aflatîntr-un amplu proces de restaurare, reabilitareşi reamenajare cu lucrări atât la interior cât şi la exterior.

Astăzi, eforturile depuse pentru înfrumuseţarea acestui sfânt locaş de cult din cel mai vechi şi mai mai mare cimitir al municipiului Galaţiau fost încununate prin slujba de târnosire oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian.Din soborul slujitor au făcut parte peste 100 de preoţişi diaconi din cadrul protopopiatului Galaţi.

La eveniment au participat autorităţi locale, rude ale preoţilorînmormântaţi în acest cimitir municipal, precum şinumeroşicredincioşiveniţi special pentru a participa la eveniment,chiar dacă vremea de afară a fost nefavorabilă, cu precipitaţii abundente.

Pentru a spori evlavia şi bucuria slujitorilor şicredincioşilorprezenţi, Părintelui Arhiepiscop Casian a adus din patrimoniul sacru al Reședinței Arhiepiscopiei Dunării de Jos, icoana cu o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie.

După oficierea Sfintei Liturghii, ierarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a explicat sensurile duhovniceşti ale sfinţirii bisericii şi a evidenţiat lucrarea deosebită realizată la această parohie.

În continuare, ierarhul locului a săvârşit slujba de târnosire şi un Parastas pentru ctitorii şi binefăcătorii acestui sfânt locaştrecuţi la cele veşnice.

Pentru implicarea în lucrările de amenajare a bisericii, Înaltpreasfinţia Sa a acordat preotului paroh Valentin Rădoi rangul de iconom stavrofor, iar preotului coslujitor Cătălin Sava, rangul de sachelar.

La final, pe esplanada de la Monumentul Eroilor, a fost săvârşit Parastasul de obşte pentru eroii, preoţii, profesorii, edilii şi marile personalităţi care odihnesc în acest cimitir municipal, după care chiriarhul Dunării de Jos şitoţipreoţiiprezenţi au mers la mormintele foştilor slujitori gălăţeni pentru a le aduce prinos de recunoştinţă prin rugăciune şi milostenie.

În acest cimitir, 130 de preoţi sunt înmormântaţi întru așteptarea Învierii celei de obște.

Cimitirul „Eternitatea” a fost înfiinţat în anul 1865 de Primăria Galaţi în urma punerii în aplicare a Legii pentru înmormântări emisă de guvernul condus de Mihail Kogalniceanu.

De la început, în planul de sistematizare a cimitirului era prevăzut un loc special pentru construirea unei biserici.

Biserica a fost construită între anii 1907 – 1909, în urma donaţiei de 30.000 lei pe care o face vrednicul de pomenire primarul Ioan Plesnilăşi la care se adaugă o contribuţie din fondurile Primăriei Galaţi.

Slujba sfinţirii a fost săvârşită în data de 15 mai 1914, la Praznicul Înălţării Domnului, de către Episcopul de vie memorie Nifon Niculescu al Dunării de Jos.

În urma lucrărilor de reparaţii, biserica a fost resfinţită în ziua de 22 iunie 1980, de către Arhiepiscopul Antim Nica al Dunării de Jos.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, între anii 2005-2010 a fost realizată pictarea bisericii în tehnica fresco de pictorul Enache Aftenie, sub supravegherea preotului paroh Stanciu Mălâia, cu contribuţia jertfelnicilor credincioşi ai parohiei.

Între anii 2016-2021 s-au derulat ample lucrări de restaurare şi reabilitare a bisericii şi a capelei mortuare de la demisol, prin strădania credincioşilorşi cu ajutorul Primăriei şi Consiliului Local Galaţi, sub supravegherea preotului paroh Valentin Rădoi, sprijit de preotulcoslujitor Cătălin Sava şi de membrii Consiliului şi Comitetului parohial.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

16 − fifteen =