Sfântul Andrei-ocrotitorul siderurgiştilor

0
1283

Între bisericile din municipiul Galaţi care îl au ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Apostol Andrei se numără şi biserica de pe Platforma siderurgică „Liberty”.

Astăzi, 29 noiembrie, în biserică de pe platforma siderurgică închinată celui dintâi chemat dintre Apostoli, a fost săvârşită Sfânta Liturghie, moment liturgic care marchează totodată şi împlinirea a 17 ani de la sfinţirea acestui locaş de cult, înălţat pentru muncitorii din această mare fabrică de oţel.

Slujba a fost săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi din municipiu, în prezenţa directorilor şi muncitorilor de pe platforma siderurgică, precum şi a numeroşi credincioşi gălăţeni, unii dintre ei rude ale celor decedaţi în oţelăria de la Galaţi.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a sosit în mijlocul acestor credincioși împreună cu delegaţia de la Mănăstirea Căldăruşani, pentru a-i binecuvânta la zi de aleasă sărbătoare.

În cuvântul adresat celor prezenţi în biserică, ierarhul Dunării de Jos a apreciat munca şi efortul pe care îl depun angajaţii acestei platforme siderurgice, arătând că, atât Combinatul siderurgic „Liberty”, cât şi Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi sunt două braţe care prin muncă şi educaţie susţin real Galaţiul.

De asemenea, chiriarhul locului a încurajat conducerea acestei instituţii muncitoreşti să desfăşoare programe în care pot fi valorificate resursele umane, dar şi să continue implementarea de programe social-filantropice pentru tinerii noştri vrednici, propunând încheierea unui parteneriat în vederea sprijinirii angajaţilor cu posibilităţi materiale reduse.

În continuare, 51 de persoane au primit daruri şi diplome de apreciere pentru dedicare şi consecvenţă în atingerea standardelor de performanţă, materializate în rezultatele obţinute în cadrul „Şcolii de Ucenici” Liberty Galaţi.

De amintit este şi faptul că în săptămâna premergătoare hramului, această biserică în parteneriat cu Compania Liberty Galaţi a desfăşurat program social-filantropic intitulat „Om pentru om” în cadrul căruia au fost oferite daruri constând în îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării şi dulciuri mai multor copii ai angajaţilor cu o situaţie materială precară.

La final, a fost oficiat parastasul pentru ctitorii acestui sfânt locaş trecuţi la Domnul şi pentru cei decedaţi în accidente de muncă.

La plecare, credincioşii prezenţi au primit din partea ierarhului iconiţe cu chipul Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, prezent în aceste zile la Galaţi prin sfintele sale moaşte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.