Secţie de vot la Universitate, pentru alegerile din Republica Moldova

0
182

Potrivit Biroului de presă al Prefecturii Galaţi, “pe 24 februarie 2019, în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare și referendum republican consultativ, iar cetățenii Republicii Moldova aflaţi pe teritoriul României îşi pot exercita dreptul de vot la una din cele 12 secții care vor fi deschise în București, Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu, Iași, Suceava, Galați, Bacău, Constanța.
Secțiile de votare care întră în circumscripția Consulatului General al Republicii Moldova la Iași sunt în: Iași (în incinta sediului Consulatului General al Republicii Moldova) – Strada Aleea Grigore Ghica Vodă, nr. 60A; Suceava (în incinta Universității „Ștefan cel Mare”) – Strada Universității, nr. 13; Galați (în incinta Universității „Dunărea de Jos”) – Strada Domnească, nr. 47; Bacău (în incinta Universității „Vasile Alecsandri”) – Strada Calea Mărășești, nr. 158; Constanța (în incinta Universității „Ovidius”) – Bd. Mamaia, nr. 124.
Secția de votare de la Galați este organizată de către Instituția Prefectului – județul Galați, cu sprijinul Primăriei municipiului Galați și al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Inspectoratele Județene ale Poliției și Jandarmeriei urmând să asigure măsurile specifice de ordine publică și un climat social adecvat desfășurării procesului electoral.
Consulul General al Republicii Moldova la Iași, domnul Alexei Țurcan, precizează că dreptul de a alege îl au cetățenii Republicii Moldova care au împlinit, inclusiv în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani, cu excepția celor privați de acest drept în modul stabilit de lege. Secțiile de votare vor fi deschise între orele 07.00-21.00, iar actele în baza cărora alegătorii pot vota peste hotarele țării sunt:
pașaportul valabil al cetățeanului Republicii Moldova; livretul de marinar. În afara ţării, nu se permite votarea în baza buletinul de identitate.
Informații suplimentare se pot obține accesând www.cec.md, www.alegator.md, www.voteaza.md”.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 15 =