Se fac angajări în Armată!

0
3140
Centrul Militar Judeţean Galaţi a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că în perioada 10 iulie-18 august, se va desfăşura recrutarea de candidaţi, bărbaţi şi femei, cu sau fără pregătire militară, care doresc să devină soldaţi sau gradaţi rezervişti voluntari.
„Ministerul Apărării Naţionale, prin Centrul militar judeţean Galaţi, desfăşoară în perioada 10.07 – 18.08.2017 recrutarea candidaţilor care doresc să devină soldat sau gradat rezervist voluntar. Candidaţii, cetăţeni români, pot fi bărbaţi sau femei, cu domiciliul în judeţul Galaţi, cu pregătire militară (rezervişti) sau fără pregătire militară, absolvenţi cel puţin ai învăţământului general obligatoriu şi care să nu fi împlinit vârsta de 51 ani înainte de data de 30.11.2017”, arată CMJ Galaţi. Informaţii suplimentare privind statutul rezervistului voluntar (îndatoriri, drepturi, recrutare, selecţie şi formare) pot fi găsite în Legea 270/2015, privind Statutul rezerviştilor voluntari şi în Ordinului M 25/31.03.2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare în M.Ap.N. a prevederilor Legii nr. 270/2015. Activitatea de recrutare a voluntarilor se va desfăşura, în perioada respectivă, la sediul Centrului militar judeţean Galaţi, situat în municipiul Galaţi, str. Domnească, nr. 92, zilnic, de luni până vineri, între 08.00-16.00. Personalul Centrului militar judeţean Galaţi va sta la dispoziţia celor interesaţi pentru consiliere începând de luni, 10 iulie 2017, la sediul instituţiei sau la telefoanele 0236.413.163 şi 0236.497.031.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.