Sărbătoare binecuvântată la Dunărea de Jos

0
966

Astăzi, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica ”Sfântul Nicolae” din municipiul Galaţi, acolo unde, în urmă cu 30 de ani primea hirotonia întru arhiereu.” În dimineaţa zilei, Înaltpreasfinţitului Părinte Casian a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconiîn Biserica ”Sfântul Nicolae” din Galaţi, în prezenţa multor credincioşi, între care şi familii cu mulţi copii din municipiul Galaţi, dar şi din alte localităţi ale Eparhiei Dunării de Jos.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Catedralei Arhiepiscopale. Pe lângă numeroşii preoţi,în biserică au fost prezenţi şi membrii a două familii cu câte 10 copii din nordul judeţului Galaţi, care, la începutul acestei luni la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, au beneficit de sprijin material din partea Bisericii, prin protopopiatele Tecuci şi Nicoreşti. În cadrul slujbei au fost rostite rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu în cei 30 de ani de slujire a bisericii în treapta de arhiereu a Părintelui Arhiepiscop Casian, dar şi pentru slujitoriişi credincioşii din cuprinsulArhiepiscopiei Dunării de Jos.

La momentul cuvenit, mai mulți copii prezenți la slujbă, au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine. La final, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru toţi înaintaşii în scaunul Dunării de Jos, preoţii, ctitorii, filantropii şi binefăcătorii trecuţi la cele veşnice. De la Biserica ”Sfântul Nicolae”, ierarhul Dunăriii de Jos a mers la Catedrala Arhiepiscopală, acolo unde Preasfinţitul Părinte Veniamim, Episcopul Basarabiei de Sud, a oficiat slujba de Te Deum.

Preasfinţitul Părinte Episcop Veniamin a rostiti un cuvânt encomiastic în care a evidenţiat viaţa şi lucrarea jertfelnică a Înaltpreasfinţitului Părinte Casian în cei 30 de ani de rodnică, luminoasă şi stăruitoare râvnă în această de Dumnezeu păzită eparhie. Totodată, Preasfinţia Sa a citit mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortdoxe Române, transmis cu prilejul acestui eveniment.

La slujba din Catedrală au fost prezenţi oficialităţi locale, preoţi, oameni de cultură, tineri studenţi, masteranzi şi doctoranzi de la diferite facultăţi de teologie din ţară, fii duhovniceşti ai Eparhiei Dunării de Jos şi angajaţi din administraţia eparhială.

În continuare, în semn de binecuvântare şi prețuire pentru lucrarea desfăşurată în parohii şi în familiile lor cu mulţi copii, trei preoţi au primit din partea chiriarhului Dunării de Jos disticţia eparhială „Vrednicia andreiană“ pentru clerici. De asemenea, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru sprijinul şi implicarea în lucrările de restaurare, consolidare şi înfrumuseţare a Catedralei Arhiepiscopale din Galaţi, trei buni credincioşi filantropi au primit din partea ierarhului Dunării de Jos distincţia eparhială „Vrednicia andreiană“ pentru mireni. La final, toţi cei prezenţi la slujbă au primit iconiţe şi au fost binecuvântaţi de cei doi ierarhi ai bisericii noastre”, transmite Arhiepiscopia Dunării de Jos. Sursa citată mai aminteşte că „În şedinţa din 12 februarie 1990, în urma cercetării canonice, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe arhimandritul Casian Crăciun în postul de Arhiereu-vicar al Episcopiei Dunării de Jos, cu titlul de „Gălăţeanul“.

Chemarea întru arhiereu s-a făcut în după-amiaza zilei de 17 februarie 1990, în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Galaţi, de către episcopul-vicar Lucian Tomitanul şi arhiereul-vicar Gherasim Vrânceanul. Ipopsifierea arhimandritului Casian a avut loc în aceeaşi zi, în prezenţa arhiepiscopului Antim Nica al Tomisului şi Dunării de Jos. La 18 februarie 1990, Preacuviosul părinte Casian a fost hirotonit arhiereu în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Galaţi, în timpul Sfintei Liturghii săvârşite de cei trei ierarhi amintiţi. În anul 1994, după trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire arhiepiscop Antim, Arhiereul-vicar Casian Gălăţeanul a fost ales de Colegiul Electoral Bisericesc Episcop titular al Eparhiei Dunării de Jos. În anul 2009, Episcopia Dunării de Jos a fost ridicată la rang de arhiepiscopie, iar Preasfinţitul Părinte Casian a primit titlul de Arhiepiscop”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.