Biblioteca Judeţeană V. A. Urechia vine în ajutorul părinţilor din Galaţi care lucrează şi care nu au posibilităţi financiare pentru a le asigura propriilor copii variante pentru ca aceştia să îşi petreacă vacanţa, distrându-se şi fiind, în acelaşi timp, şi supravegheaţi. Instituţia de cultură oferă, în această vară, nu mai puţin de şapte programe educative şi totodată distractive dedicate copiilor de diferite vârste. În primul rând, vorbim de Clubul Curioșilor – , un club de vacanță în care copiii sunt aşteptaţi în fiecare miercuri din săptămână de către membrii Compartimentului Împrumut la Domiciliu pentru Copii, proiect desfășurat în cadrul Bibliotecii estivale din Parcul Central “M. Eminescu”. Joia, tot în Parcul Eminescu, adolescenţii sunt aşteptaţi la Cafeneaua Culturală , în timp ce în alte două zile din săptămână (care vor fi stabilite funcţie de doritori), tot în Parcul Emiescu se va desfăşura Tabăra de Creație „Axis Libri” – eveniment structurat pe trei secțiuni: artă plastică, artă fotografică și creație literară.
Dacă Parcul Eminescu nu este locul ideal pentru unii părinţi, aceştia pot opta pentru Grădina Publică unde, zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-14.00 este deschisă Grădina cu Cărți – program de educație nonformală.
Copiii mai au şi alte trei variante de petrecere a timpului liber, în trei zone diferite ale oraşului – Clubul „BiblioVacanța” – program destinat preșcolarilor și școlarilor organizat și desfășurat de Filiala nr. 1 „Costache Negri” (Regiment 11 Siret, în “Club Sidex”, tel +40 336 102037), Vacanța Altfel la bibliotecă ! – club de vacanță pentru copii cu vârsta între 6 și 14 ani în fiecare zi de marţi: orele 09.00-13.00 – pentru copiii cu vârste 6-9 ani şi joi: orele 09.00-13.00 pentru copiii cu vârste 10-14 ani, organizat și desfășurat de Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” – Bibliotecă Municipală (strada 1 Decembrie 1918 nr. 25, tel +40 336 100009) şi Vacanța la bibliotecă – Șah, lectură și tehnologie! – proiect ludico-educativ pentru copii și adolescenți organizat și desfășurat de Filiala nr. 4 „Grigore Vieru” (la etajul Gării CFR, tel +40 737 042203) în parteneriat cu Fundaţia Cuvântul Întrupat, Centrul Comunitar de Zi „La Vale” . “Doritorii se pot înscrie la oricare dintre programele pe care le desfășurăm sunând sau prezentându-se personal la locațiile menționate mai sus. Detalii privind numerele de contact dar și programul efectiv al cluburilor de vacanță le găsiți la adresa http://www.bvau.ro”, transmit reprezentanţii Bibliotecii Judeţene.