După o perioadă de pauză, din cauza unor probleme birocratice, lucrările de construcție a noului muzeu s-au reluat și avansează în ritm accelerat.
„Am reușit, prin discuții cu noii constructori, să deblocăm lucrările la proiectul privind noul sediu al Muzeului de Artă Vizuală din Parcul Rizer. Drept urmare, în aceste zile se va finaliza montarea structurii metalice pentru galeriile exterioare, precum și a arcelor ce vor fi acoperite cu sticlă stratificată, din partea superioară a clădirii”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Pe șantier, sunt în desfășurare și alte lucrări: termoizolarea și hidroizolarea pereților din beton, amenajarea acoperișului, turnarea șapelor la interior, pregătirea pereților din rigips, a început și montarea instalațiilor electrice și a rețelei de canalizare.
Viitorul muzeu, care va avea o suprafață de 4.000 metri pătrați, va fi un spațiu modern, cu săli de expoziții, ateliere pentru artiști, laboratoare de restaurare, o bibliotecă și o sală Auditorium cu 180 de locuri.

Astfel, Muzeul de Artă Vizuală va putea astfel să-și pună în valoare patrimoniul impresionant, format din peste 7.000 de lucrări de artă și va deveni un reper cultural de anvergură pentru Galați și pentru întreaga regiune.
„Ne dorim un parteneriat corect cu toți cei implicați în acest proiect. Sper că toți constructorii au înțeles să își respecte angajamentele, astfel încât să finalizăm cât mai repede acest obiectiv atât de important pentru comunitatea noastră”, a mai precizat Costel Fotea.










