S-au răsturnat cu barca în Dunăre și au sunat la 112 din apă

0
1409
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Galați au intervenit pentru salvarea a două persoane, aflate în soc hipotermic, pe fluviul Dunărea. Potrivit Poliției de Frontieră, „în data de 22 februarie a. c. , în jurul orei 14.30,  polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Galați au fost sesizați telefonic de către lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați despre faptul că pe fluviul Dunărea, în zona fermei Zăturn, se află o ambarcațiune de agrement răsturnată, în pericol de scufundare la bordul căreia se află două persoane.  Poliţiştii de frontieră au acționat operativ deplasându-se în zonă cu o ambarcaţiune din dotare.
La fața locului, pe direcţia milei 77, colegii noștri au descoperit două persoane.
S-a procedat la recuperarea acestora din apă, în stare de soc hipotermic,  și conducerea la mal în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate de către un echipaj SMURD”.
Potrivit ISU Galați, de asemenea alertați în acest caz, cei doi au ajuns în apă din cauza manevrelor greșite de conducere a ambarcațiunii pe care intenționau să o testeze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.