S-a semnat contractul de extindere și modernizare a Spitalului din Tg. Bujor

0
638

Astăzi, la Spitalul Târgu Bujor – unitate care poate deservi circa 60.000 de gălățeni din zona de N a județului -, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul “Extindere, reabilitare, modernizare şi dotare a Ambulatoriului Integrat de Specialitate de la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor”, în valoare de 11.148.902 lei, proiect realizat cu fonduri europene, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 10.482.943 de lei, iar contribuţia Consiliului Judeţean Galaţi este de 665.959 de lei. Semnarea contractului a fost făcută în prezența europarlamentarului PSD Dan Nica, a directoarei Agenției de Dezvoltare  S-E, Luminița Mihailov și a primarului municipiului Tg. Bujor, Laurențiu Gâdei. “Nu întotdeauna ai suficienți bani câți ți-ai dori. Astăzi, România, Galațiul, CJ-ul, Primăria, toți avem mai mulți bani decât acum un an sau acum 4 ani și tocmai din acest motiv se pot face astfel de investiții, precum cea de la Spitalul din Tg. Bujor, căci în lipsa acestora, efortul dumneavoastră, care este admirabil, ar rămâne unul neacoperit de condiții civilizate pentru a vă putea face meseria iar pacienții să aibă condiții bune de spitalizare”, a declarat europarlamentarul Dan Nica, referindu-se la importanța accesării fondurilor europene.

“Astfel de proiecte, ca cel de la Spitalul din Tg. Bujor, sunt cele cu cel mai mare impact social. Eu sunt și membru în Comisia de Dezvoltare Regionala [din Parlamentul European] cea care se ocupă de fonduri europene și m-am bucurat să văd cum sunt tratate proiectele în Regiunea noastră, Regiunea de S-E. Se știe, traseul unui proiect pe fonduri europene poate fi lung și anevoios, dar aici mereu au observat că reacțiile sunt pozitive și proactive și vreau să vă spun că e important să ai parteneri care să îți spună ce trebuie să mai faci pentru accesarea fondurilor europene. Știți care este valoarea investițiilor cu contracte semnate în acest an în județul Galați? 900 de milioane de euro, iar o mare parte din această sumă o reprezintă fondurile europene, în timp ce restul reprezintă programe guvernamentale sau locale, toate accesate cu eforturi teribile din partea tuturor celor implicați, așa că vă mulțumesc tuturor celor care contribuiți la accesarea acestor proiecte”, a mai declarat Dan Nica.

“Vom construi o clădire pentru Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Orăşenesc din Târgu Bujor şi vom moderniza cabinetele medicale care în acest moment deservesc ambulatoriul. Astfel, vor fi create spaţii noi pentru activitatea  cabinetelor de chirurgie generală, obstetrică, ORL, oftalmologie, pediatrie, medicină internă, precum şi pentru laboratorul de analize medicale. Vom dota Ambulatoriul de Specialitate cu 180 de echipamente medicale. Şi pentru acest proiect avem demarate deja procedurile de achiziţie publică”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Construcţia va avea un regim de înălţime P+1E şi o suprafaţă desfăşurată de 838 de mp. Pe lista echipamentele care vor fi achiziţionate se afla un aparat de radiologie mobil, un electrocardiograf, negatoscoape radiologice, ecografe doppler, un analizor imunologie automat cu stație PC,  un analizor microbiologie automat cu stație PC, electrocauter şi microscoape digitale.Valoarea totală estimată a echipamentelor ce vor fi achiziţionate este de 2.194.728 de lei. Finanţarea a fost obţinută în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

three × 4 =