Romii caută soluții pentru problemele pe care le întâmpină

0
1231

În sala mare a Prefecturii Galați a avut loc, astăzi, întâlnirea conducerii Agenţiei Naţionale pentru Romi (ANR) și a Punctului Naţional de Contact pentru Romi (PNCR) din cadrul MDRAPFE cu reprezentanții birourilor județene pentru romi din Regiunea de Dezvoltare de Sud-Est, care cuprinde 6 județe, respectiv Galați, Brăila, Vrancea, Buzău, Tulcea și Constanța. Discuțiile au vizat identificarea problemelor întâmpinate în teritoriu în implementarea politicilor publice destinate incluziunii sociale a cetăţenilor români aparţinând minorităţii romilor. Potrivit declarațiilor lui Daniel Rădulescu, președintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, întâlniri, precum cea de astăzi, de la Galați,  au pornit de la două realități ” și anume – actualul plan de măsuri nu se pupă cu realitatea și doi – avem raportări făcute de anumiți colegi de la birourile județene pentru romi pe care noi trebuie să le luăm de bune, dar eu spun că trebuie să avem un proces de evaluare”. Potrivit sursei citate,  întâlniri similare cu cea de la Galați au mai avut loc în 5 regiuni din țară, urmând ca la final Agenţia Naţională pentru Romi să înainteze Guvernului un set de recomandări de politici publice pentru eficientizarea procesului de implementare a strategiei națioanale de îmbunătățire a situației romilor. Printre problemele identificate sunt lipsa de implicare a unor șefi ai birourilor județene pentru comunitățile de romi, dar și absența specialiștilor instruiți și responsabili care să lupte pentru imbunătățurea situației romilor. Totodată, s-a punctat asupra lipsei de finanțare pentru implemntarea diverselor strategii publice, o realuitate confirmată și de către Elena Iordănescu, coordonator în cadrul Punctul Naţional de Contact pentru Romi, organism care raportează la Comisia Europeană gradul de implementare a strategiilor de incluziune a romilor: „sunt cazuri în care măsurile raportate la nivel central nu reflectă realitatea din teren. Adică ceea ce spunem noi către Comisia Europeană trebuie să cuprindă problemele comunității, planul de măsuri care cuprinde dorința de dezvoltare a comunității pe o perioadă medie și lungă și asumarea acestor măsuri de instituții, ceea ce înseamnă și o identificare a bugetului”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.