România a împrumutat bani de la BEI pentru cofinanțarea proiectului podului peste Dunăre

0
1356

România a semnat la Luxemburg contractul cadru de finanțare cu Banca Europeană de Investiții (BEI) în valoare de 1 miliard de euro care va acoperi contribuția bugetului de stat la proiecte prioritare de transport din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Contractul a fost semnat de Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor Publice și vicepreședintele BEI Andrew McDowell. Investițiile vor beneficia de fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene și se vor concentra pe promovarea unui transport sustenabil și pe eliminarea blocajelor din rețeaua infrastructurii de transport. Se va pune accentul pe sistemele de transport multimodal și pe reducerea impactului transportului asupra mediului. România are calitatea de împrumutat și este reprezentată de Ministerul Finanțelor Publice, iar promotorul este Ministerul Transporturilor. Beneficiarii proiectelor sunt autoritățile și societățile române relevante care implementează proiectele incluse în axele 1 și 2 din POIM. Printre proiectele prevăzute în anexa 2 a POIM se află și Podul peste Dunăre de la Brăila.

După ce va fi construit, podul suspendat de la Brăila se va număra printre primele cinci poduri din Europa, ca deschidere centrală (1.120 metri). Cu o valoare pentru proiectare şi execuţie  de 2,02 miliarde lei fără TVA (aproximativ 500 de milioane de euro), acesta reprezintă cel mai mare contract pentru un proiect de infrastructură, atribuit in ultimii 27 de ani. Contractul va fi atribuit în baza celui mai bun raport calitate-preţ, iar durata acestuia va fi de 114 luni. Astfel 18 luni sunt alocate proiectării, 36 de luni execuţiei  lucrărilor, iar perioada de garanţie va fi de minim 60 de luni. Proiectul de investiţie, cu o lungime totală de 23,413 km cuprinde inclusiv proiectarea şi execuția drumului principal, Brăila – Jijila şi a drumului de legatură cu DN22, Smârdan – Măcin. Podul suspendat va avea un sistem de suspendare cu un cablu principal şi tiranţi verticali de legătură între tablier şi cablul principal, iar blocurile de ancorare sunt integrate în teren şi sunt localizate în afara digurilor Dunării. Lungimea totală a acestuia va fi de 1.974,30 metri la care se adaugă două deschideri laterale de 489,65 metri, pe malul dinspre Brăila şi 364,65 metri pe malul dinspre Tulcea. De o parte şi de alta vor fi construite două viaducte de acces, în lungime de câte 110 metri,  care se vor adăuga lungimii podului suspendat. Gabaritul pe verticală al podului suspendat va fi de cel putin 38 m de la nivelul maxim de inundaţie al Dunării, astfel încat să fie indeplinite criteriile de navigaţie fluvială. Laţimea totală a podului suspendat de la Brăila va fi de 31,70 metri. Calea pe pod va avea 22,00 metri şi va fi alcatuită din 4 benzi de circulaţie de câte 3,50 m laţime fiecare, 4 benzi de încadrare de câte 0,5 m laţime, două acostamente de 1,50 m lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3,00 m. La acestea se adaugă, de o parte şi de alta, 2 benzi adiţionale pentru trafic pietonal, biciclete şi întreţinere, trotuarele având laţimi de câte 2,80 m fiecare.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.