Rezultate bacalaureat și sesiunea specială

0
213

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Galați, rata de promovare (după contestații), înregistrată de absolvenții studiilor liceale, care au susținut probele examenului de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2020, în judeţul Galaţi, este de 69,5 %, cu 0,9% mai mare decât cea din etapa inițială (68,6%) și cu 7,42% mai puţin faţă de procentul obţinut la aceeaşi sesiune de bacalaureat din anul 2019, în aceeaşi etapă (76,92%). Din sesiunea curentă, rata de promovare este de 76,83%, în ușoară creștere, cu 0,77%, de la 76,06%, în etapa inițială. Menţionăm că, în acest an, s-au înscris 768 de candidaţi din seriile anterioare, faţă de 497 în anul 2018-2019. În sesiunea iunie-iulie 2020, după contestații, au promovat 2606 de candidați, dintr-un total de 3751 prezenți. 33 de elevi au fost declaraţi promovaţi peste numărul de 2573 înregistrat iniţial.

S-a evidenţiat o unitate şcolară la care elevii au promovat în proporţie de 100%, aceasta fiind Colegiul Naţional „Costache Negri” Galaţi.

Potrivit sursei citate, “8 candidați au obținut media 10: 3 dintre aceştia provin de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Galaţi, urmaţi de câte unul de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” Galaţi, Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu” Galaţi, Colegiul Naţional „Spiru Haret” Tecuci, Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Galaţi și Colegiul Național „Al. I. Cuza” Galați, cu unul în plus față de etapa inițială. La nivelul judeţului Galaţi au fost înregistrate 1710 contestaţii, distribuite şi soluţionate pe probe de examen, astfel:

–         Proba Ea) – 556 de contestaţii în urma cărora 301 note au fost mărite, 211 note au fost micşorate şi 44 de note au rămas nemodificate;

–         Proba Ec) – 614 contestaţii (488 de contestaţii la disciplina Matematică şi 126 la disciplina Istorie) în urma cărora 304 note au fost mărite, 254 de note au fost micşorate  şi 56 de note au rămas nemodificate;

–         Proba Ed) – 540 de contestaţii în urma cărora 249 de note au fost mărite, 231 de note au fost micşorate şi 60 de note au rămas nemodificate.

La nivel național, rata de promovare în prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2020 (după soluționarea contestațiilor) este de 64,5%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 72.9%, iar pentru promoțiile anterioare de 27.7%

Astfel, din totalul celor 147.794 de candidați prezenți, au promovat 95.399 de candidați: 87.887 candidați aparțin promoției 2020 (comparativ cu 84.833 de candidați reușiți în promoția anului trecut), iar 7.512 provin din promoțiile anterioare (în creștere, comparativ cu 4.383 de candidați reușiți în 2019). Numărul mediilor de 10 (zece) a crescut la 307.

Dintre cei 155.639 de candidați înscriși, s-au prezentat 147.794 de candidați (120.627 de candidați din promoția curentă, respectiv 27.167 de candidați din promoțiile anterioare).

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

La etapa specială a examenului de  Bacalaureat s-au înscris 141 de absolvenți ai clasei a XII-a, conform situației centralizate până la această oră de către Ministerul Educației și Cercetării. Examenul a început luni, 6 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Astăzi, marți, 7 iulie, se desfășoară proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 8 iulie, va avea loc proba la alegere a profilului și specializării. Ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă) este programată joi, 9 iulie. Potrivit situațiilor transmise de către inspectoratele școlare, în 9 județe (Alba, Arad, Călărași, Dâmbovița, Ilfov, Neamț, Sălaj, Teleorman și Timiș) nu s-au consemnat situații care să determine organizarea probelor scrise aferente acestei etape speciale. La Galați s-au înscris 3 elevi. În Capitală vor susține această etapă 12 candidați, iar în județele Caraș Severin, Tulcea și Vaslui un singur candidat. Primele rezultate vor fi afișate vineri, 10 iulie, până la ora 12.00. Vom reveni cu informații suplimentare privind aceste probe în fiecare zi de desfășurare și cu comunicatul final, după soluționarea contestațiilor din etapa specială. Ministerul Educației și Cercetării pune, în continuare, la dispoziția celor interesați, linia TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfășurarea acestei etape. Numărul va fi disponibil în perioada 6 – 9  iulie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 10 iulie, între orele 8:00 -14:00″.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 × five =