Un gălăţean a convins o tânără să se prostitueze pentru el, a fost săltat de poliţişti şi pentru că şi-a recunoscut fapta procurorii l-au lăsat sub control judiciar. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați – Serviciul Investigații Criminale au efectuat pe data de 26 februarie o percheziție la domiciliul unui tânăr de 24 ani, din municipiul Galați, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și spălarea banilor.,, În perioada 2015-2016, bărbatul ar fi determinat o tânără în vârstă de 25 ani, să practice prostituția în diferite țări europene precum Austria, Elveția, Germania, sumele de bani obținute în acest mod, fiind însușite de acesta. În aceeași perioadă, persoana bănuită ar fi achiziționat din acești bani mai multe autoturisme, atât pe numele său, cât și pe cele ale membrilor familiei sale.Cu ocazia percheziției domiciliare, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri, telefoane mobile, un laptop, precum și un autoturism de lux”, a precizat cms. sef. Gabriela Costin, IPJ Galaţi. În baza unui mandat de aducere, tânărul a fost condus la sediul poliției, fiind reținut pentru 24 de ore. În fața organelor judiciare, acesta a recunoscut săvârșirea faptelor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați dispunând față de el măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.