Reținut de polițiști după ce şi-a înjungheat nepoata

0
2054

Un nou caz de violenţă în familie,  din şirul celor care curg în număr prea mare de la începutul acestui an, a ajuns pe masa poliţiştilor şi procurorilor gălăţeni. Un respectabil sexagenar din Tuluceşti  a pus mâna pe cuţit, după ce i se întunecase mintea de la alcool şi şi-a atacat nepoata. ,,Un bărbat de 62 ani, din comuna Tulucești, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict spontan, a lovit-o pe nepoata sa, o femeie de 40 ani, cu un cuțit în zona toracică, provocându-i leziuni.În urma examinării medico-legale a victimei, s-a constatat că leziunile necesită 8-9 zile îngrijiri medicale, polițiștii întocmind dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, a precizat cms.şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi. Totodată, s-a dispus reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, a agresorului. Acesta va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.