Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Galați s-a întrunit în această dimineață pentru a aproba Planul de măsuri la confirmare în zona de protecție și cea de supraveghere, ca urmare a confirmării focarului de pestă porcină africană în gospodăria situată la ieșirea din municipiul Galați, strada Toamnei, nr. 1, informează Prefectura Galați.
Reamintim, sâmbătă, autoritățile locale au comunicat public asupra suspiciunii unui focar de pestă porcină, la o gospodărie de la ieșirea din municipiul Galați, în acel caz DSV stabilind uciderea tuturor celor peste 130 de porci crescuți de localnicii din acea zonă. Acum însă, autoriotățile locale au stabilit și un set de măsuri pentru prevenirea extinderii bolii. „Astfel, a fost stabilită astfel, zona de protecție în jurul focarului, de minimum trei kilometri, nord – până la Brateș, est – pe un meridian ce trece prin latura estică a Zonei Libere, sud – fluviul Dunărea, vest – până la strada Mihai Bravu. Niciun animal domestic nu poate intra și nu poate părăsi o exploatație din acest areal fără autorizarea medicilor veterinari, iar autoritățile locale vor emite dispoziții de înștiințare și informare a cetățenilor privind măsurile ce trebuie luate pentru limitarea răspândirii bolii. Este, de asemenea, interzisă ieșirea din exploatații a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor și a altor obiecte și deșeuri susceptibile de a transmite pesta porcină africană, iar orice persoană care intră sau iese din exploatații trebuie să respecte măsurile de igienă stabilie.
Zonă de supraveghere în jurul focarului, de minimum 10 kilometri, cuprinde în acest caz municipiul Galați, sat Costi (comuna Vânători), I. C. Brătianu și Grindu (județul Tulcea). În aceste zone, deplasarea și transportul porcilor pe drumurile publice sunt interzise, cu excepția cazului când sunt avizate de autoritatea veterinară; niciun animal domestic nu poate intra sau părasi o exploatație fără autorizare; animalele sunt suspuse catagrafierii și supravegherii clinice de către medicii veterinari etc.
Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic”, transmite Prefectura Galați.