Reguli noi în pieţele gălăţene – se redeschid halele

0
549
“Urmare a Legii privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, adoptată de Parlamentul României, precum și a Hotărârii nr 24 din 14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă  la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARSCoV-2, publicată în Monitorul Oficial nr 395 din 15 mai 2020, Administraţia Pieţelor Agroalimentare SA aduce la cunoştinţa publicului larg că:
    Începînd cu data de 15.05.2020 se redeschid Halele, închise prin Ordonanța Militară nr 2 din 21 martie 2020, respectiv:
–    Hala de Carne din Piaţa Centrală
– Hala de produse industriale din Piaţa Centrală – inclusiv subsolul  ;
–    Hala de produse industriale din Piaţa Ţiglina I ;
–    Hala de produse industriale din Piaţa Micro 39
    Programul de lucru este:
Luni – Vineri::                 7,00 – 19,00
Sâmbătă:                    7,00 – 15,00
Duminică:                    7,00 – 14,00
    Pe perioada stării de alertă și până la adoptarea altor măsuri, insistăm asupra respectării de către populație a măsurilor de protecţie impuse la nivel naţional şi anume:
•    dezinfectarea mâinilor cu soluţie la intrarea în spaţii,
•    păstrarea distanței sociale prevăzute de lege față de alte persoane,
•    evitarea contactului direct cu alte persoane,
•    evitarea formării oricărui grup de persoane,
•    purtarea de măști care să acopere nasul și gura și de mănuși, atât de către comercianți cât și de către clienți
    Informăm pe această cale gălățenii că Administrația Piețelor Agroalimentare SA a comandat tuneluri de decontaminare pentru cele 3 hale ale Pieței Centrale, care urmează a fi montate și puse în funcțiune în cursul săptămânii 18-22 mai 2020.
    Recomandăm ca pe toată perioada stării de alertă, solicitările chiriaşilor / colaboratorilor Administraţiei Pieţelor Agroalimentare să fie depuse în formă scrisă la cutia poştală de la sediul societăţii sau prin poştă electronică (office@piete-galati.ro ; secretariat@piete-galati.ro).
        Rugăm utilizatorii pieţelor să se informeze despre activitatea şi măsurile adoptate de către Administraţia Pieţelor Agroalimentare SA accesând site-ul www. piete-galati.ro sau  pagina de Facebook a societăţii”.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 12 =