Primăria municipiului Galați acordă o atenție deosebită investițiilor în educație, dovadă numărul record de proiecte, aflate în diferite stadii, pentru modernizarea grădinițelor, școlilor și liceelor din oraș. Este vorba despre proiecte de 56 milioane de euro pentru 42 de unități de învățământ.
„La Galați, educația este o prioritate. Avem datoria să oferim noii generații cele mai bune condiții pentru învățare, iar copiii să aibă acces la toate resursele necesare pentru o formare cât mai bună pentru viitor. Am inițiat un număr record de proiecte pentru modernizarea școlilor, grădinițelor și liceelor din oraș. O parte dintre aceste proiecte sunt deja încheiate, iar altele sunt în plină desfășurare. Continuăm!”, a declarat Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.
Astfel, până acum, în cadrul proiectelor cu finanțare europeană au fost modernizate 17 grădinițe, școli și licee. Totodată, proiecte în implementare sunt pentru alte 25 de unități de învățământ.
În ceea ce privește creșele, au fost modernizate deja cele două existente. În plus, există proiecte în diferite stadii pentru construcția a cinci creșe noi.
Mai mult, Primăria municipiului Galați are în plan derularea de investiții pentru alte 15 grădinițe, școli și licee. Investițiile pentru acestea sunt estimate la 15 milioane de euro.
În plus, de curând a fost semnat un important contract de finanțare în cadrul PNRR prin care toate unitățile de învățământ din oraș vor beneficia de dotări de circa 16,8 milioane de euro. Este vorba despre mobilier școlar, table interactive, sisteme de sunet, echipamente IT (calculatoare, imprimante, routere). În plus, laboratoarele de informatică vor fi dotate cu calculatoare de ultimă generație, laboratoarele de științe vor avea mobilier adecvat și echipamente specifice, la fel și sălile de sport și școlile tehnice.
Dar iată și lista proiectelor din educație aflate în diverse stadii de realizare:
Finalizate cu finanțare prin Programul Operațional Regional:
Reabilitarea și eficientizarea energetică Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” CORP C1+C3
- Modernizare și reabilitare Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Nr. 11 Galați
- Reabilitare și modernizare Școala Gimnazială Nr. 33 Galați
- Modernizare și reabilitare Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Nr. 13
- Anvelopare Școala Gimnazială Nr. 17
- Modernizare și reabilitare Școala Gimnazială nr. 16 – corp C1
- Anvelopare Școala Gimnazială „Gheorghe Munteanu” Nr. 31 Galați
- Reabilitare și eficientizare energetică Grădinița cu program prelungit „Codruța”
- Reabilitarea Colegiului Tehnic „Traian Vuia” – Corp Școală Galați
- Modernizare și reabilitare Școala Gimnazială „Grigorie Teologul”
- Anvelopare Școala Gimnazială nr. 40 „Iulia Hașdeu”
- Reabilitarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Miron Costin” – corp C1, strada Alba Iulia nr. 2 Galați
- Reabilitarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale nr. 29
- Reabilitarea și eficientizarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit „Motanul Încălțat”
- Anvelopare Școala Gimnazială nr. 22
- Anvelopare Școala Gimnazială Nr. 3
- Anvelopare Liceul Teoretic „Dunărea” Galați
În execuție cu finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu:
- Reabilitare si modernizare Școala nr. 10
În implementare cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență:
- Renovarea energetică a Școlii Gimnaziale Nr. 43 „Dan Barbilian”
- Renovarea integrată a Grădiniței cu Program Prelungit „Elena Doamna” (C1)
- Renovarea energetică a Școlii Gimnaziale „Constantin Gh. Marinescu”
- Renovare integrată – Consolidare Grădiniță cu Program Normal „Ioan Nenițescu”
- Renovare integrată – Consolidare săli de clasă Colegiul Național „Vasile Alecsandri” (C1)
- Renovare energetică – Reabilitare și modernizare sală de sport Liceul Tehnologic „General de Marină Nicolae Dumitrescu Maiacan”
- Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 36
- Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit „Voinicelul”
- Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit „Step by Step”
- Renovare energetică – Reabilitare imobil Strada Saturn, nr. 6A – Creșă copii
- Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit „Licurici”
- Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 39
- Renovare integrată – Consolidare corp C2 Școala Gimnazială nr. 17, str. Costache Conachi Nr. 2B (Anexa)
În execuție cu finanțare prin Programul Operațional Regional:
- Reabilitare și modernizare Școala Gimnazială nr. 18 Galați
- Anvelopare Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”
- Reabilitarea și eficientizarea energetică a Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza”
- Construire Grădiniță cu 8 săli de grupă nr. 40 cu program normal, Țiglina II (lângă Grădinița nr. 9)
- Modernizare și reabilitare Școala Gimnazială nr. 28
- Reabilitare imobil din Strada Al. I. Cuza, nr. 24 în vederea înființării unei creșe
- Construire corp nou la Școala Gimnazială „Dan Barbilian”
- Reabilitarea și eficientizarea energetică a Liceului cu Program Sportiv
- Reabilitarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Miron Costin” – corp C1, C2, strada Alba Iulia nr. 1
- Reabilitarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale nr. 25
- Reabilitarea și eficientizarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 30