Un bărbat din județul Galați, condamnat în trecut pentru omor, a fost arestat și trimis în judecată din nou, sub acuzațiile de tentativă la omor și loviri și alte violențe.
În 2010, individul a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor. De data această, a fost doar la un pas să ia încă o viață, după un scandal în loc public, în urma căruia doi oameni au ajuns în spital, cu răni grave. Violențele s-au produs la Umbrărești.
„În fapt, s-a reţinut că inculpatul, după ce în anul 2010 a fost condamnat definitiv pentru
o infracţiune de omor la pedeapsa închisorii de 15 ani, la data de 05.02.2026, în timp ce se afla în loc public, a aplicat unei persoane vătămate o lovitură cu partea metalică a unei lopeţi în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice ce necesită 20-25 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
În aceeaşi împrejurare, a exercitat acte de violenţă asupra altei persoane vătămate, pe care a lovit-o cu pumnii în cap şi cu o furcă peste mână, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat 7-10 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, a precizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.
Dosarul și rechizitoriul cauzei au fost înaintate Tribunalului Galaţi.










