Încă de la primele ore ale dimineţii, Grădina Publică din Galaţi a fost animată de voluntarii Asociaţiei de Sprijin pentru Părinţi şi Copii cu Autism (APCA) Galaţi care organizează, pentru al treilea an consecutiv, acţiunea caritabilă “Record pentru Autism”. Până la căderea serii, organizatorul oferă spre vânzare piese de puzzle, valoarea fiecărei piese fiind de 20 de lei. Oricine poate achiziţiona o piesă de puzzle pe care o poate personaliza cu un mesaj dedicat persoanelor cu tulburări din spectrul autist, piesele fiind apoi asamblate într-un imens puzzle, pe aleile Grădinii Publice. Fondurile astfel colectate vor fi folosite de fundaţie pentru continuarea programelor de sprijin al copiilor şi tinerilor cu tulburări din spectrul autist.
În plus, copiii ai căror părinţi cumpără o piesă de puzzle sau un alt obiect pus în vânzare de APCA primesc din partea voluntarilor baloane, dulciuri şi se pot distra fie plimbându-se, gratuit, cu hoverboard-uri şi trotinete electrice, fie participând la ateliere de creaţie – pictură sau desen pe asflat, cu creta colorată.
APCA va continua şi săptămâna viitoare seria colectei de fonduri atât de necesare terapiilor pentru copiii cu autism. Astfel, duminică, 10 iunie, asociaţia va da startul FAPTELOR BUNE, pe Faleza Inferioară a Dunarii (la „Foişor”), acolo unde va avea loc o acţiune sportivă şi totodată caritabilă. Cei interesaţi se pot înscrie la una sau mai multe din probele de alergare – cros caritabil, ştafeta în familie, cursa piticilor, bebe run şi funny race. Pentru fiecare cursă, cei interesaţi plătesc o taxă care devine astfel donaţie pentru continuarea proiectelor APCA. Înscrierile se pot face până duminică, inclusiv (la faţa locului), sau on-line, prin mesaj privat pe pagina oficala APCA Galati, pe e-mail, la adresa [email protected], precizând numele, prenumele, vârsta, proba aleasă şi datele de contact. Informatii suplimentare pot fi aflate pe pagina special dedicata evenimentului – https://www.facebook.com/events/442081389553512/, la numerele de telefon 0336 401 096 / 0752 675 454 / 0741 635 092 sau pe e-mail, la adresa [email protected] .