,,Preveniți ghinionul”! Pompierii gălățeni desfășoară o amplă campanie de informare

0
405

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) s-a raliat iniţiativei derulată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marţi 13, organizează în toate judeţele ţării „Ziua informării Preventive”.  Astfel, începând de pe 12 şi până pe 16 noiembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “General Eremia Grigorescu” Galaţi, desfăşoară o serie de activităţi dedicate Informării Preventive. Un astfel de eveniment a avut loc chiar marţi, 13 noiembrie, când, la sediul inspectoratului, a avut loc „Ziua Porţilor Deschise”, ocazie cu care zeci de copii au avut posibilitatea să afle amănunte despre activitatea salvatorilor . De asemenea, pompierii au organizat puncte de informare preventive la Shopping City Galaţi, Kaufland (zona Ultimul leu) şi Kaufland Tecuci.
„Activităţile desfăşurate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă    “General Eremia Grigorescu” al judeţului GALAŢI sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, vizează informarea şi conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă. Cetăţeanul rămâne veriga extrem de importantă în procesul de gestionare a situaţiilor de urgenţă. Rolul său devine unul major prin însuşirea şi aplicarea informaţiilor care vin din partea instituţiilor abilitate, manifestând responsabilitate în relaţiile cu familia, comunitatea şi mediul înconjurător», a explicat lt. Col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.
Cu acest prilej, sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, ISU Galaţi aduce în atenţia cetăţenilor principalele reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor la gospodării şi locuinţe.

Reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor la gospodării şi locuinţe

Anotimpul rece aduce o serie de schimbări în viaţa şi activitatea comunităţilor, care presupun şi necesitatea asigurării unor măsuri de reducere şi înlăturare a riscurilor de incendiu.
În acest sens, considerăm util să reamintim cetăţenilor şi factorilor responsabili că respectarea regulilor şi măsurilor de prevenire a incendiilor, precum şi adoptarea unui comportament adecvat, conduc la evitarea sau limitarea semnificativă a producerii unor evenimente negative, soldate cu victime şi/sau însemnate pagube materiale.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

17 + sixteen =