Protest masiv în combinat

0
4111

Aproximativ    1000 de siderurgiști protestează în combinat, aceștia adunându-se, mai întâi la poarta combinatului după care au intrat în interiorul unității.  Oamenii sunt nemulțumiți de nivelul actual al salariilor și de faptul că administrația combinatului nu acceptă majorările cerute în cadrul negocierilor noului Contract Colectiv de Muncă. Siderurgiștii spun că au salarii foarte mici și că ar fi mulțumitoare o majorare salarială de 500 de lei net, oamenii amenințând cu greva generală dacă această cerere nu va fi onorată.

Pe de altă parte, administrația combinatului siderurgic a oferit doar o creștere salarială de maxim 100 de lei brut. Totodată, conducerea mai propune ca sporul de 20% pentru condiții grele să fie introdus în salariu, la fel și procentul de 20 % rezultat din transferarea obligațiilor fiscale de la angajator la angajat. Toate aceste prevederi ar trebui să fie incluse în noul CCM care ar trebui semnat pe doi ani, mai propune administrația, ofertă refuzată de salariați și de sindicat. Unicul sindicat reprezentantiv din combinat, Sindicatul Siderurgistul AMG, cere o majorare salarială cu 350 de lei, sporuri de 50-100% pentru zilele libere muncite, majorarea la câte 400 de lei a celor 5 prime anuale și creșterea valorii tichetului de masă la 15 lei.
Rămâne de văzut cum se vor finaliza negocierile pe CCM, ultima rundă fiind programată mâine, moment după care, funcție de rezultat și de decizia salariaților, sindicatul ar putea demara pașii legali pentru declanșarea conflictului de muncă, putându-se ajunge până la greva generală.
UPDATE – Administrația combinatului a trimis un comunicat de presă: ArcelorMittal Galați își reafirmă angajamentul de a continua dialogul cu partenerii sociali, în cadrul legal. Oferta noastră, actualizată astăzi, reprezintă un complex de îmbunătățiri financiare care cumulează o mărire generală a veniturilor salariaților de până la 28%, în două etape, pentru cele mai mici salarii. Compania își manifestă încrederea că numai într-o atmosferă calmă și responsabilă se va putea găsi o soluție sustenabilă,  în beneficiul tuturor părților”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.