Un gălățean a protestat seara trecută în fața sediului Inspectoratului Județean de Poliție și a vrut să se lege de gard cu o pereche de cătușe. Polițiștii au intervenit și apoi lucrurile s-au mai calmat. Imaginile cu protestul au ajuns în spațiul public iar polițiștii au venit cu un punct de vedere. ,,La data de 30 octombrie un bărbat, de 35 de ani, din comuna Pechea, județul Galați, a solicitat și obținut o audiență la conducerea Poliției Municipiului Galați, pentru lămurirea unor aspecte privind un conflict de natură penală pe care îl are cu fostul sau angajator.
În seara aceleași zile, în jurul orei 19.00, bărbatul în cauză a mers în fata sediului I. P. J. Galați unde a început sa se manifeste zgomotos, în jurul lui adunându-se câteva persoane .
Polițiștii care au ajuns la fata locului i-au adus la cunoștință prevederile legale cu privire la tulburarea ordinii și liniștii publice, și l-au avertizat că prin comportamentul său riscă să fie sancționat în acest sens, bărbatul înțelegând să renunțe de bunăvoie la acțiunea sa”, a precizat cms .șef Gabriela Costin,IPJ Galați.
Polițiștii nu au aplicat sancțiuni contravenționale în acest caz. (Sursa foto:captură facebook )