Proiectul „Setează siguranța copilului tău!”, la Clubul de vacanță organizat de Biblioteca „V. A. Urechia”

0
70

Polițiștii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați au desfășurat o activitate de informare în cadrul Proiectului de creștere a siguranței minorilor în era digitală „Setează siguranța copilului tău!”, adresată copiilor și părinților participanți la Clubul de vacanță organizat de Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V. A. Urechia” Galați.

Polițiștii au discutat cu cei mici despre modalitățile potrivite de gestionare a situațiilor neplăcute sau periculoase întâlnite pe internet, iar părinților le-au fost oferite recomandări și materiale utile, menite să contribuie la transformarea mediului online într-un loc mai sigur pentru copii.

Proiectul „Setează siguranța copilului tău!” a fost inițiat de Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, având ca scop promovarea unei culturi a siguranței digitale în rândul familiilor cu copii, prin înțelegerea și schimbarea percepției asupra rolului instrumentelor tehnice de protecție. Durata de implementare a proiectului este iunie 2025 – iunie 2026.

*Recomandări preventive pentru protejarea copiilor în mediul online:*
1. Educația și comunicarea deschisă – este esențial să-i educăm pe copii, încă de la vârste fragede, cu privire la riscurile și pericolele din mediul digital. Ei trebuie să înțeleagă importanța utilizării responsabile a internetului, modul de identificare și evitare a situațiilor periculoase, precum și necesitatea de a cere ajutor atunci când se confruntă cu probleme.

2. Stabilirea unor reguli clare și a limitelor de utilizare – părinții trebuie să impună reguli adaptate vârstei și nivelului de maturitate al copiilor. Acestea pot include limite de timp pentru folosirea dispozitivelor, stabilirea unor locuri unde este permis accesul online și restricționarea anumitor tipuri de conținut.

3. Utilizarea funcțiilor de control parental – majoritatea dispozitivelor și platformelor online oferă opțiuni de control parental care permit filtrarea conținutului inadecvat, limitarea timpului de utilizare și monitorizarea activității copiilor. Este important ca aceste funcții să fie activate și configurate corespunzător.

4. Supravegherea activității online – părinții trebuie să urmărească modul în care copiii utilizează internetul și să mențină un dialog deschis cu aceștia despre experiențele lor online. Copiii trebuie încurajați să vorbească despre întrebările sau problemele întâmpinate în mediul digital.

5. Încurajarea utilizării responsabile a internetului – copiii trebuie să învețe să respecte confidențialitatea și drepturile celorlalți, să fie conștienți de consecințele acțiunilor lor în mediul online și să respecte regulile comunităților virtuale.

6. Fii un model pozitiv – părinții reprezintă primul exemplu pentru copii. Prin adoptarea unui comportament responsabil și sigur în mediul digital, prin împărtășirea experiențelor proprii și oferirea de sfaturi, aceștia contribuie la dezvoltarea unor obiceiuri sănătoase de utilizare a internetului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.