Proiecte eparhiale pentru perioada pascală în cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos

0
376

În Sala ”Episcop Chesarie Păunescu” din cadrul Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos s-a desfăşurat, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, o şedinţăde lucru la care au participat membrii Permanenţei Consiliului Eparhial, cei opt protoierii ai eparhiei, directorul Departamentului Teologic de la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, conducerea Seminarului Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi, precum şi studenţi din caddrul Secţie Asistenţă socială.

Şedinţa a fost precedată de cursul de Spiritualitate ortodoxă al Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în cadrul căruia ierarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt duhovnicesc în care a subliniat frumuseţea trăirii în rugăciune şi în comuniune euharistică din care permanent izvorăşte şi sporeşte lucrarea misionară, socială şi educativă în comunitate.

În cadrul şedinţei au fost analizate şi aprobate o serie de programe pastoral-misionare, social-filantropice şi cultural-educative desfăşurate în perioada pascală.

Între cadrul proiectelor ce urmează a fi implementate la nivelul Eparhiei Dunării de Jos în perioada următoare se numără programele: ”Ne primenim duhovniceşte de Sfintele Paşti”, ”Ne înnoim de Sfintele Paşti” şi ”Contribuim cu bucurie la agapa pascală în familiile sărace”.

Prin aceste programe,copiii sărmani, elevii din judeţele Galaţi şi Brăila, bolnavii din unităţi medicale şi din centrele sociale, credincioşii nevoiaşi, precum şi cetăţenii ucraineni aflaţi de Sărbătoarea Învierii Domnului în Eparhia Dunării de Jos vor fi vizitaţi de preoţi, studenţi şi alţi voluntari pentru a le oferi sprijin spiritual şi material.

De asemenea, în cadrul şedinţei au fost discutate aspecte legate de pregătirea şi buna organizare a pelerinajul de Florii, care se va desfăşura în Eparhia Dunării de Jos în ziua de 16 aprilie, în ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim.

La acest mare pelerinaj vor participa copiii de la grupele catehetice ale bisericilor, elevi din şcoli şi licee, seminariştii, studenţii teologi, alţi tineri implicaţi în activităţi şi proiecte bisericeşti, familii tinere cu copii, credincioşi maturi şi vârstnici, precum şi alte persoane dornice a se alătura acestei manifestări.

La final, au fost adresate mulţumiri preoţilor pentru sprijinirea bunei desfăşurări a activităţilor şi programelor bisericeşti din această perioadă pregătitoare pentru marele praznic al Învierii Domnului.

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 − 1 =