Şi în acest an, în prima Duminică a Postului Mare, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în toate parohiile au fost organizate ample manifestări liturgice, misionare şi cultural-educaţionale prilejuite de cinstirea Duminicii Ortodoxiei.
La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, programul a început cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian împreună cu preoţii şi diaconii acestui sfânt locaş, la care au participat numeroşi credincioşi gălăţeni, dar şi foarte mulţi copii şi tineri cu icoane în mâini.
La momentul liturgic cuvenit, tinerii iconari şi foarte mulţi credincioşi au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.
În cuvântul de învățătură, Părintele Arhiepiscop a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Ioan,a prezentat conținutul pastoralei Sfântului Sinod la această duminică și a evidențiat importanţa icoanei în viaţa creştinilor de astăzi.
La final, ierarhul a rostit rugăciune de mulţumire către Dumnezeu şi a amintit credincioşilor prezenţi că la Duminica Ortodoxiei, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a fost hirotonit întru arhiereu.
În prelungirea Sfintei Liturghii, tinerii iconari şi o parte din credincioşi au pornit în tradiţionala procesiune cu icoane, de la Catedrala Arhiepiscopală până la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, acolo unde a fost vernisată cea de-a XX-a ediţie a expoziţiei de icoane, intitulată „2020 – Anul omagial al pastorației părinților și copiilor”și”Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”.
Programul vernisajului a fost deschis în Sala de expoziţii temporare „Sergiu Dumitrescu“ a Muzeului eparhial, printr-un concert de imne specifice Postului Mare, suținut de corul mixt al Liceului de Arte ”Dimitrie Cuclin” și corul Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi.
În cadrul expoziției au fost expuse numeroase lucrări iconografice ale tinerilor seminarişti, dar şi icoane pe lemn, sticlă şi din seminţe realizate de elevi ai Liceelor de Artă şi ai Palatelor de copii din Galaţi şi Brăila, ai Clubului Copiilor din Tecuci, ai Centrelor parohiale pentru tineret de la parohiile Barcea şi Lieşti şi studenţi ai Facultăţii de Arteşi ai Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi.
Ca semn al aprecierii şi încurajării pentru talentul şi pasiunea lor, tinerii iconari au primit din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos, diploma „Icoana – frumusețe a Ortodoxiei”, precum şi importante premii care au constat în icoane autentice, seturi de acuarele şi pensule, cărţi de rugăciune, precum şi alte ustensile specifice picturii.