Lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Galați au fost sesizați telefonic de doi polițiști de frontieră din cadrul I.T.P.F. Iași – Sectorul Poliției de Frontieră Foltești despre faptul că, în cursul aceleași zile, în timpul executării misiunii de post control pe raza județului Galați, un bărbat le-a oferit o sumă de bani, pentru a nu i se întocmi dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis. În fapt, echipajul de control format din polițiștii de frontieră au oprit în trafic un bărbat și, în urma verificării documentelor, au constatat faptul că acesta nu deținea permis de conducere eliberat de autoritățile din România, sens în care polițiștii de frontieră i-au comunicat că vor întocmi acte de constatare pentru săvârșirea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. În acest context, după ce a fost condus la sediul sectorului de poliție, bărbatul le-a promis polițiștilor suma de 200 de lei pentru a nu i se întocmi actele de constatare, însă aceștia l-au refuzat și au sesizat D.G.A. – S.J.A. Galați.Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, ofițeri ai S.J.A. Galați s-au deplasat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești și au realizat acțiunea de prindere în flagrant a persoanei în cauză, cu privire la oferirea sumei de 200 de lei.Bărbatul prins în flagrant a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați în vederea audierii, fără a fi dispuse măsuri preventive cu privire la acesta.