Primarul le-a transmis cadrelor didactice „La Mulți Ani” de Ziua Educatorului

0
1853

Sala Sporturilor din Galați a răsunat, în această dimineață, de larma făcută de cei aproximativ 700 de copii din învățământul preșcolar care au participat la o acțiune dedicată Centenarului Marii Uniri dar și Zilei Educatorului, sărbătorită astăzi. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Galați, organizatorul evenimentului, la acțiune au participat, 700 de de preșcolari de la 15 grădinițe din oraș și din mediul rural. Alături de ei s-au mai aflat și educatorii lor dar și mulți părinți, doamnele alegând să poarte, cu această ocazie, ii, bluza tradițională românească.

În deschiderea evenimentului, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, le-a urat educatorilor la mulți ani de ziua lor: “faceți o muncă extraordinară și vă felicit pentru asta, La Mulți Ani!”.

Îmbrăcați în tricouri roșii, galbene și albastre, copiii au format, pe terenul de joc din Sala Sporturilor, un imens drapel național, au cântat și au dansat pe ritmuri ale cântecelor patriotice. Acțiunea, intitulată „Centenar aniversar în inimi de preșcolar” , s-a desfășurat  în cadrul proiectului național „EduGal-un secol de România” care are drept scop celebrarea Centenarului Marii Uniri prin implicarea copiilor, elevilor și cadrelor didactice în activități educaționale menite să le devzolte celor mici sentimentele de identitate și mândrie națională, asumarea apartenenței culturale și competențele de cetățenie activă în context național și european și să amplifice implicarea și integrarea instituțiilor școlare gălățene în viața comunității.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.