Primarul Ionuț Pucheanu, despre atribuirea locurilor de parcare: Nu vreau un război între cetățeni, căutăm cea mai bună soluție!

0
8408

Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a explicat că, deocamdată, municipalitatea nu va scoate la licitație locurile de parcare, așa cum cer unii dintre gălățeni, întrucât nu este convins că aceasta reprezintă cea mai bună soluție pentru majoritatea cetățenilor. Edilul-șef a afirmat că nu-și dorește un război între vecini. Ba mai mult, primarul spune că nu este moral ca municipalitatea să asigure loc de parcare „doar celui care are mai mulți bani”, motiv pentru care autoritățile analizează oportunitatea scoaterii la licitație a locurilor de parcare și caută cea mai bună soluție pentru gălățeni.

„După ultimele studii pe care le-am făcut, cred că am putea ajunge undeva la aproximativ 17.000 de locuri de parcare. Și cred că sunt de minimum trei ori mai multe maşini, ceea ce cred că ar pune bazele unui mic război între vecini, între blocuri, ceea ce nu e corect, până la urmă, vizavi de cetăţean. Nu poţi să asiguri un loc de parcare doar celui care are mai mulţi bani, nu e moral. Deși pe mine, ca primar, m-ar avantaja pentru că am colecta mai mulți bani la bugetul local. Am avea mai mulți bani de investiții, s-ar rostogoli cumva fenomenul și în favoarea lor. Pe de altă parte, sunt de părere că nicăieri și nimic în lume nu este gratuit. A avea proprietăți a deține bunuri, oriunde în Occident generează costuri. Evident, la noi se plătesc taxele și impozitele locale. Cred că suntem una dintre puținele municipalități care pe parcare sau pe o formă de utilizare a domeniului public, noi nu avem niciun fel de taxă.

Vom analiza o formă în care poate fi instituită o taxă cu o destinație specială strict pentru înființarea – ce ar proveni din acea taxă – de noi locuri de parcare sau întreținerea străzilor.

Încă analizăm dacă este oportun ca aceste locuri de parcare să fie închiriate, scoase la licitație, așa cum unii o cer, sau să găsim o altă formulă prin care să mulțumim pe mult mai mulți”, a explicat edilul-șef.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.