Primarul Galațiului a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență, după ce în Mazepa au apărut fisuri în apropierea unor blocuri

0
4726

Primăria municipiului Galați informează că, luni dimineață, a fost convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, pentru a stabili măsurile care se vor lua în vederea soluționării problemelor de la nivelul solului, în zona blocurilor B8-R2, după ce în perimetrul amintit au apărut fisuri în asfalt.

”Echipele S.C. Apă-Canal S.A. fac investigații și măsurători, iar în zilele următoare se va monta o conductă provizorie pentru alimentarea cu apă a cartierului. În felul acesta va fi anulată conducta veche, ce a suferit mai multe avarii în ultimele luni.

Pentru se constata cu precizie care sunt cauzele care au condus la apariția acestui fenomen, Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați, a dispus demararea în regim de urgență a unei expertize tehnice. Pentru această expertiză banii vor fi alocați din fondul de rezervă. Astfel, vor fi monitorizate fisurile apărute la nivelul solului, vor fi verificate sistemele de preluare a apelor pluviale, rețelele de apă și subsolurile imobilelor din această zonă”, informează Biroul de Presă al Primăriei. Edilul, însoțit de o echipă din cadrul Primăriei, a fost pe teren, în această dimineață, pentru a vedea care este situația la fața locului.

În funcție de rezultatele expertizei tehnice, se vor lua măsurile care se impun pentru înlăturarea cauzelor, remedierea efectelor apărute și prevenirea apariției altor fenomene de acest gen, anunță reprezentanții municipalității.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.