Primăria și Consiliul Județean Galați, în top 3 național la accesarea fondurilor europene

0
3701

Consiliul Județean și Primăria municipiului Galați se află în top 3 la nivel național în ceea ce privește atragerea de fonduri europene, a declarat europarlamentarul Dan Nica, președintele PSD Galați, într-o conferință de presă pe care a susținut-o la Strasbourg. Liderul social-democraților gălățeni s-a declarat mulțumit de activitatea președintelui Costel Fotea și a primarului Ionuț Pucheanu.

”Eu, în general, mă feresc să le spun celor care au de îndeplinit anumite misiuni că sunt mulțumit, ca să nu se culce pe o ureche. Ar fi, totuși, nedrept din partea mea să nu recunosc adevărul, în momentul în care Consiliul Județean și Primăria Galați sunt în primele trei locuri în România în atragerea fondurilor europene. Nu pot să fiu decât mulțumit. Dacă aș fi știut un singur program sau un singur euro care ar fi putut să fie adus în municipiul Galați sau în județul Galați și nu ar fi fost atras, aș fi fost foarte nervos. Singura situație pe care o întâlnesc, din păcate, dar care nu-i este imputabilă (primarului Ionuț Pucheanu n.r.) pentru că era vorba despre un proiect care se adresa cetățenilor și a depins de locuitorii Galațiului să decidă dacă dacă îl vor sau nu – reabilitarea termică. Am vorbit cu foarte multă lume, cu foarte mulți cunoscători și din Ministerul Fondurilor Europene, și din Ministerul Dezvoltării Regionale, și toți mi-au spus că și pentru ei a fost o surpriză, o echipă tânără – primarul Pucheanu 30 și un pic de ani, președintele Fotea – 40 și un pic – amândoi, la primul mandat, au reușit să devanseze, și încă bine, oameni care erau considerați ca fiind cu multă experiență și care ar fi știut ce au de făcut fără să trebuiască să mai învețe sau să parcurgă anumite etape de încercare. Eu sunt mulțumit că aceste lucruri se întâmplă și urmăresc cu mare atenție alături de ei ca proiectele să nu se împiedice în nu știu ce poveste birocratică sau lucruri de acest gen. Din acest motiv, am evitat să vorbesc foarte mult și i-am rugat și pe ei să nu facă publice anumite lucruri până nu au contractele semnate. Experiența mea cu administrația românească spune că până nu ai un contract semnat, tot timpul să fii foarte, foarte îngrijorat”, a spus Dan Nica.

Europarlamentarul a amintit, printre altele, proiectul de modernizare și extindere la patru benzi a drumului de centură, estimat la 40 de milioane de euro, numeroasele proiecte de modernizare a drumurilor județene și a străzilor importante din municipiul Galați.

Întrebat dacă, în aceste condiții, la alegerile locale din 2020 PSD le va propune gălățenilor aceeași echipă, europarlamentarul a declarat: ”Alegerile sunt peste doi ani de zile, candidaturile lor depind foarte mult de rezultatele pe care le vor avea în acest mandat. Așa cum au pornit, au pornit foarte bine, să nu se împiedice, să continue tot așa. Nu eu decid. Decid gălățenii. Eu, ca întotdeauna, mă voi asigura că cel care este candidatul PSD este unul care are o susținere largă în rândul gălățenilor și nu voi face decât să validez opțiunea lor. Dacă alegerile ar fi mâine, sigur că aș merge cu amândoi (…) Le spun că tot timpul există două momente: momentul alegerilor și momentul scadenței. Țineți-vă de promisiuni și stați printre oameni. Nu stați în birouri”, a punctat liderul PSD Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.