Primăria mai face un pas pentru modernizarea Drumului de Centură

0
2090

Autoritățile locale continuă eforturile pentru obținerea finanțării celei mai importante investiții în infrastructura municipiului Galați din ultimii 20 de ani, fiind vorba despre modernizarea și reabilitarea Drumului de Centură. Astfel, miercuri, 13 decembrie, este programată o ședință extraordinară a Consiliului Local Galați în cadrul căreia se va supune votului aleșilor locali proiectul privind aprobarea Acordului de parteneriat dintre Județul Galați, în calitate de lider și Municipiul Galați, în calitate de partener, pentru elaborarea și implementarea proiectului „Extindere și modernizare varianta ocolitoare a Municipiului Galați”, așa numitul Drum de Centură al municipiului Galați.

Reamintim, la începutul lunii noiembrie, atât Consiliul Județean cât și Consiliul Local Galați au aprobat, în ședințe separate, hotărâri menite să perfecteze dosarul de finanțare a Drumului de Centură, dosar ce trebuie depus până la finele acestei luni, astfel încât să obțină finanțare în cadrul Strategiei Europene de Dezvoltare a Dunării (SUERD). Valoarea lucrărilor de reabilitare și modernizare ale Drumului de Centură este estimată la aproximativ 40 de milioane de euro și constau în realizarea de diverse lucrări (asfaltare, amenajare trotuare, rigole de scurgere a apelor pluviale etc), pe o distanță de 11 km, pe anumite porțiuni (de sub Viaduct până la Talcioc) urmând să fie efectuate și exproprieri pentru cauză de utilitate publică, astfel încât Drumul de Centură să aibă câte două benzi de circulație pe fiecare sens.       

Dacă în urmă cu aproximativ o lună autoritățile spuneau că după hotărârile luate în CL și CJ (de dare a Drumului de Centură din administrarea Primăriei Galați în cea a CJ Galați – singura instituție care poate solicita fonduri europene pe SUERD) mai trebuie ca și Guvernul să își de acordul (fiind vorba de o declasificare a unui drum public), recent, președintele CJ Galați Costel Fotea a explicat: “Avem o veste foarte bună – există o hotărâre de Guvern, dată în 2010, care spune că această clasificare a drumurilor o face CJ și abia apoi o aprobă Guvernul, iar avantajul nostru este că ghidul [de finanțare SUERD] ne permite și avem și confirmarea din partea Ministerului Fondurilor Europene pentru ca să depunem proiectul de finanțare în baza acelei hotărâri de Guvern din 2010 și a hotărârilor CL și CJ. Hotărârea de Guvern [pentru declasificarea Drumului de Centură] este necesară să o obținem până când vom semna contractul de finanțare [al proiectului SUERD], acum o putem depune doar cu decizia CJ de clasificare. Acest lucru ne face optimiști că vom putea depune proiectul până pe 23, cel târziu 28 decembrie, pentru a ne încadra în termenul limită de depunere a proiectelor”.

Reabilitarea și modernizarea Drumului de Centură a fost cerută și de societatea civilă, zeci de șoferi protestând în această vară pentru a sensibiliza autoritățile locale cu privire la această problemă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.