Primăria lansează o consultare publică pentru amplasarea unei sculpturi în Piațeta Florilor de Tei

0
527

Primăria muncipiului Galați a lansat vineri, pe pagina de Facebook, o consultare publică privind amplasarea unei opere de artă în Piațeta Florilor de Tei, care a devenit un loc plăcut de relaxare grație amenajării fostului teren viran de lângă Policlinica cu Plată de pe strada Domnească.

Astfel, gălățenii sunt invitați să aleagă una dintre cele trei lucrări prezentate în cadrul sondajului, fiind vorba despre operele „Înaripat” avându-l ca autor pe George Sorin Purcaru, „Rugă” pe Ovidiu Nicolae Popa și „Transfigurare” pe Laurențiu Mogoșanu. Sunt artiști recunoscuți, apreciați și premiați, cu numeroase expoziții, atât în țară, cât și peste hotare.

Lucrările au fost realizate în cadrul Taberei de sculptură în metal, ediția a VII-a, Galați, 8 iulie – 30 octombrie 2016.

Sondajul va rămâne deschis până pe 15 martie, la ora 12.00, iar opera de artă care va avea cele mai multe like-uri va fi amplasată în centrul Pieței Florilor de Tei.

Cele trei opere de artă au fost selectate dintr-un număr de opt donate de către Fundația Culturală „Nicolae Mantu”. Astfel, se are în vedere ca și celelalte opere de artă să fie amplasate pe viitor în alte locuri din oraș.

O lucrare de artă a fost amplasată deja în sensul giratoriu de la intarea în oraș dinspre Tecuci, tot în urma unei consultări publice, când gălățenii au ales lucrarea „Simbol”.

 

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

twenty − 14 =