Primăria Galați primește cereri pentru ajutoarele de încălzire

0
6

Gălățenii care au nevoie de ajutorul pentru încălzirea locuinței pe perioada sezonului rece, pot obține formulare tipizate de cerere și declarație pe propria răspundere, începând din această săptămână, după cum urmează:

  • pentru energia termică – de la asociatiile de proprietari
  • pentru gaze naturale, energie electrică și combustibili solizi sau petrolieri de la Serviciul Ajutoare Încălzire al Primăriei Galați, din strada Fraternității nr. 1
  • de pe site-urile Primăriei Galați și cel al Directiei de Asistenta Sociala a municipiului Galati

De ajutorul lunar pentru încălzirea locuinței pot beneficia consumatorii vulnerabili care utilizează energie termica și care au un venit net lunar pe membrul de familie de până la 786 lei, în cazul familiilor, și de 1.082 lei, în cazul persoanelor singure. În cazul consumatorilor vulnerabili care utilizează gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, ajutorul lunar pentru încălzire se acordă familiilor și persoanelor singure ale căror venituri nete lunare pe membru, respectiv al persoanei singure, este de până la 750 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială pentru perioada sezonului rece.

În cazul solicitării ajutoarelor pentru energia electrică, ancheta socială se efectuează obligatoriu pentru toate situațiile, în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii sau dacă au trecut mai mult de 3 luni de la ultima actualizare a informațiilor, în vederea verificării sistemului de încălzire utilizat.

Informații suplimentare pot fi obținute de la Direcția de Asistență Socială a municipiului Galați – Serviciul Ajutoare Încălzire din strada Fraternității nr. 1, telefon: 0236-488-444 sau de pe site-ul Primăriei, precum și cel al Direcției de Asistență Socială a municipiului Galați.

Important de știut! La completarea cererii, titularul are obligația de a menționa corect componența familiei, veniturile membrilor acesteia, numărul de camere ale locuinței, precum și bunurile mobile și imobile deținute.

În situația în care familiile și persoanele singure îndeplinesc condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului de ajutor se face începând cu luna depunerii cererii, dacă aceasta este depusă până pe 20 ale lunii.

Programul de lucru cu publicul al Serviciului Ajutoare Încălzire al Primăriei Galați:

  • Luni – Joi: 8:30 – 16:00
  • Vineri: 8:30 – 13:00

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

five × 5 =