Primăria Galaţi a achiziţionat primele autobuze hibrid

0
399

Primele două autobuze hibrid, din lotul de 20 achiziționate de către Primărie, au ajuns, luni, la Galați.

„Pentru prima dată gălățenii vor circula cu autobuze hibrid noi. Continuăm astfel abordarea ecologică și modernizăm transportul public în comun, iar astăzi avem iată la Galați primele două autobuze din lotul de 20, restul urmând să ajungă în următoarele luni. Mereu am susținut achiziția doar de mijloace noi și moderne pentru a asigura un transport civilizat și, deși acest lucru presupune un efort financiar consistent, vorbim despre investiții pe termen lung în folosul gălățenilor, al nostru, al tuturor. Mai mult, un transport public curat însemnă un oraș curat”, spune Ionuț Florin Pucheanu, primarul municipiului Galați

Noile autobuze model Urbino 12 Hibrid au 12 metri lungime, sunt prevăzute cu trei uși, au o capacitate de transport de minim 90 călători, scaune confortabile, podeaua coborâtă, rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități, spațiu rezervat pentru aceste persoane, prevăzut cu centură de siguranță, instalații de aer condiționat și încălzire, camere video, sistem GPS, echipamente audio-video pentru informarea călătorilor, instalații pentru echipamentele de e-ticketing.

Autobuzele sunt prevăzute cu motor diesel Euro VI cu un consum redus de combustibil, iar pentru alimentarea motorului electric se va utiliza un sistem de stocare a energiei electrice, tehnologie ce va permite încărcarea acumulatorilor în timpul mersului. Cele două autobuze hibrid vor intra în circulație imediat ce se vor încheia formalitățile de înmatriculare, iar până la sfârșitul lunii iulie a acestui an furnizorul va trebui să livreze întregul lot.

Autobuzele vor avea o garanție de trei ani, valoarea contractului fiind de 33.600.000 lei fără TVA, furnizor fiind Solaris Bus&Coach SRL.

 

DISTRIBUITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

20 − 11 =