Primăria face încă un pas pentru a transforma Galațiul în Smart City

0
769

Primăria Galați va investi aproximativ un milion de euro pentru eficientizarea activității instituției grație unui proiect cu fonduri europene câștigat de municipalitate. Este vorba despre un sistem informatic integrat de management al documentelor, arhivă electronică și managementul relației cu cetățenii, mediul de afaceri, care va fi implementat anul acesta.

”Punem la punct un sistem care ne va permite să știm și să urmărim în orice clipă traseul unui document înregistrat la Primărie. Mai mult, cetățenii nu vor mai fi nevoiți să facă drumuri la sediul instituției pentru depunerea actelor, ci doar cu un simplu click să transmită documente în format electronic, care vor fi direcționate tot electronic la compartimentele de specialitate, responsabile pentru fiecare caz în parte.
Am câștigat în acest scop finanțare europeană pentru un sistem de management performant la nivelul Primăriei, care va contribui la eficientizarea activității și la reducerea timpilor de așteptare pentru cetățeni. Suma atrasă la Galați pentru acest proiect este de aproximativ 1 milion de euro, bani europeni, și va fi implementat până la sfârșitul anului”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu.

Autoritățile fac astfel încă un pas pentru transformarea Galațiului în Smart City și digitalizare. Prin acest proiect vor fi eliminați o serie de pași birocratici, iar colaborarea și dialogul cu cetățenii vor fi îmbunătățite considerabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.