Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat contractul de lucrări pentru amenajarea unui nou centru medical de permanență într-un fost punct termic, în cartierul Micro 20.
Oferta declarată câștigătoare în urma licitației publice este cea depusă de Gascon Global Construct SRL, contractul având o valoare de 1.000.000 de lei fără TVA și o durată de 6 luni (2 luni pentru proiectare, 4 luni pentru execuție).
Sunt prevăzute lucrări de compartimentare a punctului termic (SC38) astfel încât să fie amenajate spații pentru sală tratament, sală așteptare, cabinete consultație, cameră gradă, punct recoltare probe, grup sanitar și vestiar.
De asemenea, se vor executa lucrări de reparații la fațadă, refacere a finisajelor interioare și exterioare, reabilitare a instalațiilor sanitare, iluminat, montare a unei centrale de termice, de relocare a conductei de apă rece din incinta punctului termic.
Se va realiza și o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități.
Noul centru de permanență de pe strada Furnaliștilor va asigura asistența medicală primară și de urgență în afara programului cabinetelor medicilor de familie, în weekend și în zilele cu sărbători legale.
Primăria municipiului Galați a înființat deja două centre medicale de permanență care s-au dovedit un real sprijin pentru gălățeni, fiind înregistrate până acum peste 40.000 de prezentări.
Este vorba despre Centrul de permanență nr. 1, situat pe str. Drumul Viilor nr. 14, Bl. J4, parter, ce funcționează din 18 septembrie 2017, și de Centrul de permanență nr. 2 „Sfântul Luca”, situat în Cartierul Mazepa II, str. Ovidiu nr. 10-12 (Parohia „Sfinții Trei Ierarhi”) ce funcționează din 17 septembrie 2020.