Primăria a început curăţenia de primăvară

0
767

Primăria municipiului Galați informează că astăzi a început curățenia de primăvară în cartierele orașului, iar principalele intervenții presupun curățarea rigolelor, greblarea spațiilor verzi, măturarea, ridicarea și evacuarea deșeurilor.

Sunt implicați peste 100 de lucrători de la „Ecosal”, 10 de la „Gospodărire Urbană” și 15 beneficiari ai venitului minim garantat sau cei care au obligația de a face muncă în folosul comunității.

Totodată, se va acționa cu șase automături pentru curățarea carosabilului, iar deșeurile vor fi încărcate în saci de 240 de litri și vor fi preluate de utilajele Ecosal.

Acțiunile se vor derula zilnic, de luni până vineri, până pe 29 aprilie.

Graficul de lucrări pe cartiere este următorul, cu precizarea că pot surveni unele modificări în funcție de situația întâlnită în teren: Centru, Gara CFR și Port (8-10 martie); Mazepa 1 și Mazepa 2 (11-15 martie); Țiglina 1 și Țiglina 2 (16-19 martie); Micro 17 și Micro 18 (22-25 martie); Micro 19 și Micro 20 (26-31 martie); Micro 21, Dimitrie Cantemir și Barboși (1-5 aprilie); Aurel Vlaicu și Micro 14 (6-9 aprilie); Micro 16 și Siderurgiștilor Vest (12-14 aprilie); Micro 13B și Micro 38 (15-16 aprilie); Micro 39 A și Micro 39 B (19-20 aprilie); Micro 39 C și Filești (21-22 aprilie); Micro 40 (23-27 aprilie); Piață și zona de case (28-29 aprilie).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.