Primăria a dotat ISU Galaţi cu o autospecială de peste două milioane de lei

0
1100

Primăria municipiului Galați a achiziționat o autospecială modernă, de peste 2,8 milioane de lei, pentru intervenții la înălțime, ce urmează a fi folosită pentru salvarea de vieți omenești de către pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”General Eremia Grigorescu” al Județului Galați.  Este vorba despre o autospecială a cărei scară se poate ridica la aproximativ 40 de metri, asigurând astfel accesul rapid al pompierilor la etajele superioare ale blocurilor și clădirilor, în situații de urgență. Autospeciala poate susține, cu scara întinsă la maximum, o greutate de aproximativ 300 de kilograme.

Până anul trecut, ISU Galaţi nu avea nici un astfel de utilaj, pentru stingerea incendiilor izbucnite la mari înălţimi, deoarece singura scară de incendiu existentă, veche de peste 30 de ani, fusese scoasă din uz, din cauza gradului mare de degradare care punea în pericol chiar şi viaţa salvatorilor care ar fi lucrat cu ea. În lipsa unei scări de stingere a incendiilor la înălţimi mari (de pildă, blocuri cu peste patru etaje), pompierii gălăţeni erau nevoiţi să stingă focul din interiorul clădirii, ceea ce presupunea timpi mai mari la intervenţie şi chiar punerea în pericol a vieţii salvatorilor.    Autospeciala achiziţionată de Primăria Galaţi a fost prezentată oficial astăzi la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”General Eremia Grigorescu” al Județului Galați, în prezența primarului municipiului Galați, Ionuț Florin Pucheanu, și a reprezentanților ISU Galați, ocazie cu care au fost efectuate exerciții demonstrative.

Ionuț Florin Pucheanu, primarul municipiului Galați, a declarat: ”Avem o colaborare foarte bună cu ISU Galați și, personal, am mereu în atenție activitatea pompierilor și misiunile pe care le desfășoară pentru salvarea de vieți omenești. Mă bucur că am reușit să facem această achiziție de care orașul nostru are atâta nevoie. Eu sper ca pompierii să nu o folosească niciodată, să fie mai mult de decor aici, să o folosească doar cu ocazia Porților Deschise, să o vadă copiii, iar nimeni să nu aibă nevoie de salvarea de la înălțime”.

Autospeciala a fost achiziționată exclusiv cu bani de la bugetul local și a costat 2.842.612,50 lei cu T.V.A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.