Pregătiri pentru organizarea ‘Marşului pentru viaţă’

0
901

Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a organizat o întrunire a responsabililor pentru pregătirea şi buna organizare a celei de-a IX-a ediţii a „Marşului pentru viaţă“ în Eparhia Dunării de Jos, informează biroul de presă al instituţiei.

La dezbateri au fost prezenţi membri ai Permanenţei Consiliului eparhial, protopopi, inspectorii de religie şi cateheză, reprezentanţi ai Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, ai Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Ap. Andrei“, ASCOR Galaţi şi APOR, filialele Galaţi, Brăila şi Tecuci, SNFOR Galaţi, Liga Studenţilor Galaţi şi ai Asociaţiei „Ortodoxia tinerilor“.

La întâlnire a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a adresat un cuvânt de binecuvântare şi de apreciere pentru implicarea şi susţinerea activităţilor cu caracter misionar de către preoţii, tinerii şi credincioşii din această eparhie.

Anul acesta, data desfăşurării „Marşului pentru viaţă” este cu două zile înainte de sărbătoarea Buneivestiri, iar tema stabilită pentru acesta este intitulată „Unic din prima secundă”

Întrucât, în multe localităţi din România şi Republica Moldova în luna martie se organizează activităţi diverse în cadrul programului „Luna pentru viaţă 2019”, în prima parte a întâlnirii au fost prezentate proiectele Bisericii noastre pentru susţinerea familiei creştine în faţa provocărilor societăţii secularizate contemporane, importanţa parteneriatului dintre Biserică şi Şcoală în educaţia şi formarea tinerilor, precum şi aspectele legate de desfăşurarea ediţiei a IX-a a „Marşului pentru viaţă“, în principalele localităţi ale eparhiei.

Între aspectele discutate au fot stabilirea traseelor şi a orarului pentru procesiunile din cele trei municipii ale eparhiei, Galaţi, Brăila şi Tecuci, obţinerea aprobărilor necesare desfăşurării marşului, precum şi asigurarea şi menţinerea ordinii pe toată perioada desfăşurării evenimentului.

,Arhiepiscopia Dunării de Jos adresează îndemnul ca toţi cei care doresc să se alătura acestei manifestări să participe alături de preoţi şi credincioşi, potrivit programului stabilit şi comunicat în zilele următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.