Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Eremia Grigorescu” al județului Galați desfășoară în această perioadă acţiuni de control și diseminare a informațiilor cu caracter preventiv, la principalele lăcaşuri de cult din judeţ, astfel încât slujbele religioase, din perioada Sărbătorilor Pascale, să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.
Pe timpul controalelor pompierii verifică dacă sunt asigurate următoarele măsuri: stabilirea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor, cu accent pe utilizarea focului deschis, posibilitățile de evacuarea a persoanelor participante la slujbele religioase și menţinerea accesului liber pe căile de intervenţie; limitarea numărului de enoriași în lăcaşurile de cult, până la capacitatea normată şi menţinerea uşilor de pe căile de acces şi evacuare în poziţie deschisă; verificarea existenţei mijloacelor primă intervenție și stingere, instruirea personalului pentru cunoaşterea modului de funcţionare a stingătoarelor, a mijloacelor tehnice P.S.I. şi a posibilităţilor de alimentare cu apă în caz de incendiu; stabilirea modalităţilor de alertare operativă a forţelor de intervenţie, iar eventualele nereguli constatate sunt remediate operativ pe timpul controlului.
Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din judeţ au fost instruite și au primit sarcini pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi primă intervenţie, la nevoie, în zona lăcaşurilor de cult.