În Joia Mare, pompierii din cadrul ISU Galaţi au venit încă de dimineaţă, înainte de începerea slujbei, la Biserica Sf. Mina din municipiul Galaţi, acolo unde mai ales în Noaptea de Înviere vin credincioşi în număr foarte mare. Aici, pompierii au verificat, aşa cum o fac în fiecare an, în apropierea Paştelui, în toate bisericile din judeţ, modul în care locaşurile de cult sunt pregătite pentru a interveni în cazul izbucnirii unui incendiu. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi, locotenent colonel Eugen Chiriţă, până acum, în cadrul verificărilor efectuate de ISU în bisericile din judeţul Galaţi, pompierii au aplicat şi 13 avertismente pentru nereguli constatate – lipsa instalaţiilor paratrăznet, lipsa planurilor proprii de evacuare a bisericilor în caz de incendiu etc. Toate aceste probleme au fost remediate la faţa locului, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.
Potrivit acestuia, cei care merg în Noaptea de Înviere, la biserică, pentru a lua lumină trebuie să supravegheze în permanenţă candelele, să nu urce în mijloace de transport în comun având asupra lor foc deschis şi să nu lase nesupravegheate candelele aprinse în locuinţe, odată ce se întorc acasă. Din exeperienţa anilor trecuţi, pompierii spun că cele mai multe incendii izbucnesc după ce credincioşii vin acasă cu lumânări aprinse, lăsându-le să ardă, nesupravegheate, toată noaptea.